de Cătălina Tăgârţă
Căscatul e într-adevăr contagios, dar el nu se transmite doar de la om la om, ci şi de la om la câine, arată un studiu realizat de cercetătorii japonezi şi publicat în „Public Library of Science ONE”. În plus, se pare că patrupedele fac asta mai ales atunci când au o puternică legătură cu persoana care cască.
Reacţionează mai ales la acţiunile stăpânilor
În timpul studiului, câinii (ale căror ritmuri cardiace erau monitorizate de cercetători) au fost poziţionaţi astfel încât să-şi poată privi stăpânii sau alte persoane străine care căscau sau mimau acest lucru. Reacţiile patrupedelor au fost filmate cu două camere video, iar rezultatele arată că acestea au început să caşte mult mai des ca reacţie la acţiunile stăpânilor lor decât la cele ale persoanelor străine. În plus, ei au fost mult mai sensibili la căscatul veritabil şi l-au imitat mult mai rar dacă fenomenul a fost simulat. Ţinând cont de toate aceste aspecte, autorii studiului consideră că acest lucru reprezintă, de fapt, o formă rudimentară de empatie, arată dailymail.co.uk.
• În cazul oamenilor, fenomenul de „căscat contagios” afectează circa jumătate dintre adulţi, însă cauzele acestuia rămân învăluite în mister