Main menu

header

06-03-1de Diana Georgescu

- Kevin Spacey şi poveştile sale de dragoste mărturisite

Actorul, regizorul şi producătorul Kevin Spacey, care a împlinit de curând 54 de ani, este considerat la fel de enigmatic, pe cât este de talentat. Câştigător a două Premii Oscar, Spacey ştie cu siguranţă cum să suscite interesul publicului în orice ipostază, iar dragostea pentru câini este o faţetă a personalităţii sale pe care o expune fără reticenţe.

„Numele ei e Boston, în onoarea oraşului atacat”
După ce şi-a obişnuit publicul cu discreţia desăvârşită în ceea ce priveşte viaţa sa personală (fapt ce l-a determinat pe un producător din showbiz să declare: „Ştim mai multe despre planeta Marte decât ştim despre viaţa lui Kevin Spacey”), actorul se foloseşte cu măiestrie de acest renume. Aflat într-o vizită alături de echipa SWAT din Boston, imediat după atentatul de la maratonul din oraş, care a îngrozit întregul mapamond, Spacey a postat pe reţeaua de socializare preferată o fotografie înfăţişându-l în compania ofiţerilor. Apoi a încărcat o imagine criptică, reprezentând, mai întâi, lăbuţa unui câine (foto 1). La câteva minute a adăugat imaginea unei codiţe (foto 2). Fanii, care îl urmăresc pe reţeaua respectivă, au început să comenteze, mai inspirat sau mai puţin. Trei milioane de admiratori activi au aşteptat timp de 45 de minute, până când actorul a dezvăluit: „Misterul a fost dezlegat, familia mea are un nou membru. Numele ei este Boston, în onoarea oraşului atacat”. Şi a urmat o serie de patru imagini, ce au încălzit inimile fanilor şi care dezvăluiau scene adorabile de tandreţe, cu patrupedul acoperindu-l cu săruturi canine pe actor (foto 3 şi 4). „Sunt, în mod cert, în raiul câinilor”, a mai adăugat el. Astfel, întreaga lume a aflat, în modul cel mai captivant cu putinţă, că Spacey a adoptat o căţeluşă. Boston a fost preluată de la cea mai mare organizaţie mondială privind salvarea şi adopţia animalelor, The North Shore Animal League of America.

06-03-2Mini, după marca de maşină
Boston este însă cel de-al doilea câine adoptat de actor, primul fiind un metis Terrier, numit Mini, după maşina sa preferată, un Mini Cooper. Referindu-se la apropierea dintre nou-venită şi mai vechea sa pasiune canină, Mini, Kevin a mai postat pe aceeaşi reţea un mesaj: „Pentru cei care se întreabă, Mini este bine, are 15 ani şi încă se comportă ca un pui. Trebuie să mai treacă o săptămână până când o poate întâlni pe Boston”. Terrierul a fost adoptat de la Battersea Dog’s Home din Londra (o organizaţie de salvare a animalelor), pe vremea când actorul mai avea un Labrador negru, pe nume Legacy.

06-03-3Slaight l-a însoţit într-un turneu în patru ţări
Înaintea lui Legacy, pe când Spacey terminase cursurile Şcolii Julliard şi juca alături de Jack Lemmon în piesa „Lungul drum al zilei către noapte”, a mai existat un câine, pe nume Slaight, pe care acesta l-a adorat într-atât, încât l-a luat cu sine în turneu, în patru state, până când a ajuns la Londra. Acolo, din cauza restricţiilor impuse de carantină, câinele a fost dus în Franţa, în grija unei prietene a actorului. Kevin îşi făcea timp, indiferent cât de solicitant îi era programul, pentru a merge în fiecare week-end să-l viziteze.
O întâmplare hazlie, în care Slaight a avut un rol ingrat, a pus capăt brusc relaţiei strânse dintre Spacey şi Lemmon. „Pe când eram în turneu împreună, Lemmon obişnuia să meargă după-amiaza să joace golf, folosindu-se de un sac de golf scump, cu broderie manuală”, îşi aminteşte Spacey. „Într-o zi îmi plimbam câinele obez, pe Slaight, şi m-am oprit să-l salut pe Lemmon. Am schimbat câteva cuvinte şi, dintr-o dată, amândoi am observat că potaia a ridicat piciorul asupra preţiosului sac. Acesta nu a spus niciun cuvânt, doar a mormăit, de rău augur pentru mine”, a mai adăugat actorul.

O pauză pentru... întrebări

Dragostea nemăsurată pentru patrupezii canini, pe care nu ezită să o manifeste, l-a determinat pe Spacey să se întrerupă în timpul unei sesiuni de întrebări şi răspunsuri, susţinută în decembrie 2010, cu ocazia lansării filmului „Casino Jack”, pentru a mângâia un câine aflat în sală. Pentru a da o tentă hazlie întâmplării, actorul a îndreptat microfonul către animalul de companie şi a spus: „Ai o întrebare?”. A primit dovezile de afecţiune ale interpelatului şi ropote de aplauze din partea publicului.