de Laura Zmaranda

Imaginea edenică a munţilor înmărmuriţi în stratul gros de nea se poate transforma într-o clipă într-una apocaliptică. Este suficient un fir de zăpadă care să antreneze într-o descleştare uluitoare tone întregi de gheaţă şi omăt. Echipele de salvare trebuie să intervină rapid, chiar dacă şansele de supravieţuire ale victimelor sunt foarte mici. Însoţiţi şi de un câine antrenat pentru aceste situaţii, salvamontiştii ar câştiga timp preţios. Ion Sănduloiu, directorul Serviciului Public Salvamont Argeş, a fost cel care a avansat pentru prima oară ideea înfiinţării unui centru de pregătire a câinilor de avalanşă în ţara noastră. Domnia sa speră ca în cel mult cinci ani dorinţa sa de a inaugura un astfel de centru să devină realitate. Până atunci are mândria de a-l avea alături pe Helios, un Border Collie de 1 an şi 5 luni, alături de care a trecut unul dintre cele mai grele examene din viaţa sa, după cum ne-a mărturisit. Acesta i-a devenit nu doar partener, ci şi prieten credincios.

Făgăraşul, „paradisul” avalanşelor
- Domnule director, pentru început avem rugămintea să ne prezentaţi câteva date despre Salvamont Argeş.
- Salvamont Argeş acoperă 2.200 kmp, cea mai întinsă, înaltă şi izolată zonă din ţară. Vârful Moldoveanu este în Argeş, iar Negoiu, la delimitarea cu Sibiu. Asta înseamnă 60% din masivul Făgăraş, jumătatea sudică a Pietrei Craiului, Iezer Păpuşa integral şi un sfert din Leaota. Toată această suprafaţă este acoperită de 48 de salvamontişti. Făgăraşul este una dintre cele mai periculoase zone din ţară şi chiar din Europa, din punctul de vedere al producerii avalanşelor. Riscul depinde de succesiunea ninsorilor şi temperaturilor, dar putem spune că între jumătatea lui decembrie şi jumătatea lui aprilie există permanent risc de avalanşă, de grade diferite. Risc de avalanşă prezintă şi restul masivelor muntoase de peste 2.000 de metri din ţară. Fireşte că avalanşe se pot produce şi în masive muntoase mai mici, Ceahlăul fiind un exemplu bun în acest sens. Din fericire, în ultimii trei ani nu au fost morţi în avalanşe în România, recordul negru datând din 1977, 23 de morţi la Bâlea Lac.

„Câinele trebuie să aibă un nivel de înţelegere superior”
- Înfiinţarea unui centru de pregătire a câinilor de intervenţie în caz de avalanşă este unul dintre proiectele pentru care pledaţi.
- Consiliul Judeţean Argeş este înfrăţit de vreo 20 de ani cu Consiliul Departamental Savoia, iar din anul 2010 colaborarea s-a extins şi pe partea de salvare montană. Colaborarea se derulează printr-o asociaţie care se numeşte „Pays de Savoie Solidaire”. Acum doi ani am participat la un târg de meserii montane în Chamberry, unde am avut stand cu colegii din Salvamontul francez. Cu acest prilej am vizitat şi un stand al „Maitre chien d’avalanche”, adică al instructorilor pentru câini de avalanşă. Aşa mi-a venit ideea înfiinţării unui centru de pregătire a câinilor de avalanşă în România. Deocamdată există un proiect de a iniţia o şcoală în Argeş, dar asta se va realiza în minimum trei-patru ani, pentru că trebuie să formăm oameni, care apoi să-şi formeze câinii.

- Ce rase se pretează pentru misiunile de salvare?
- În şcoala franceză, principalele rase antrenate pentru misiunile de salvare sunt Border Collie, Golden Retriever, Flat Coated Retriever, Labrador şi Ciobănescul German. Câinele trebuie să aibă un nivel de înţelegere superior, dorinţa de a executa comenzile şi perseverenţă în căutare. În plus, rezistenţa la frig şi capacitatea de a sta ore în şir în viscol sunt esenţiale. Deşi rasele nordice, cum sunt Husky sau Malamut, îndeplinesc aceste ultime condiţii, nu au totuşi aptitudinile necesare pentru a fi folosite în căutări. Câinii de vânătoare au un instinct de căutare dezvoltat, dar au, în general, păr scurt, ceea ce-i face foarte sensibili la frig. Cele cinci rase antrenate de instructorii francezi sunt sau provin din câini Ciobăneşti de turmă - atenţie: nu de pază, unde nivelul de înţelegere e mult redus - sau au fost iniţial câini de vânătoare, dar au păr lung.

Abia la vârsta de 1 an sunt folosiţi în misiuni reale
- În ce constă pregătirea câinilor de avalanşă?
- Câinele de avalanşă e selecţionat la aproximativ 3 luni şi e antrenat treptat să găsească sub zăpadă un obiect care va fi folosit pentru a se juca împreună cu „victima” din zăpadă. Recompensa lui constă în găsirea şi jocul cu acel obiect, combinate cu dorinţa de a fi încurajat de stăpân. Şcoala franceză pentru câini de avalanşă nu foloseşte recompense în alimente.

- Care este vârsta la care patrupezii sunt apţi pentru îndeplinirea misiunilor de salvare?
- În stagiul final, unde se obţine brevetul francez de echipă operaţională, se primesc câini de peste un an, dar nu mai în vârstă de 4 ani. Sub 1 an este „necopt” şi poate claca oricând. În general, Ciobăneştii Germani sunt „pensionaţi” pe la 9 ani, iar Border Collie, la 12 ani.

- Practic, cum se desfăşoară acţiunile de recuperare a victimelor şi cât pot dura căutările?
- Intervenţiile cu un câine trebuie să aibă loc în maximum 24 de ore după producerea avalanşei. În anumite situaţii ar putea fi chiar foarte mult. Perioada de supravieţuire în zăpadă, dacă victima nu a fost lovită sau presată, este de maximum 20 de minute. După acest interval intervine decesul prin asfixie. Temperatura corpului uman topeşte puţin zăpada din jur, care mai apoi îngheaţă, formând astfel un sarcofag de gheaţă prin care nu mai ies particule de miros, iar astfel câinii nu mai pot găsi victimele.

• În prezent, în ţara noastră există doar doi câini antrenaţi pentru intervenţie în caz de avalanşă: Helios şi un alt exemplar în judeţul Alba, antrenat de instructori austrieci

Mai puţin de 1.000 de echipe canine brevetate

- Cum aţi ajuns să faceţi echipă cu Helios şi de cât timp sunteţi parteneri?
- L-am preluat pe Helios în aprilie 2013, când avea vârsta de 6 luni. El a fost selectat şi testat două săptămâni de Lionel Blanc, unul dintre monitorii stagiului de pregătire din Franţa, care, din păcate, a murit, culmea, într-o avalanşă... Antrenamentul preliminar până la 6 luni al lui Helios a fost făcut de Guy Anciaux, şeful corpului de monitori francezi pentru câini de avalanşă. Preluarea lui Helios nu a însemnat şi admiterea lui în stagiu. A trebuit să trecem de trei evaluări, după care am fost declaraţi admişi să începem stagiul final pentru brevetare. Aceasta este faza finală, cea mai dură, care declară o echipă canină drept operaţională în avalanşă. Cel la care am participat a fost între 2 şi 18 decembrie 2013, la Deux Alpes, pe un gheţar la 3.300 de metri altitudine, şi a fost una dintre cele mai grele şcoli pe care le-am făcut. Dură atât din punct de vedere fizic, cât şi psihic, atât pentru câine, cât şi pentru conductor. Brevetul este eliberat de Ministerul de Interne din Franţa. Noi avem brevetul cu numărul 777, ceea ce înseamnă că, în 40 de ani, nu s-a ajuns încă la 1.000 de echipe brevetate! De altfel, din 20 de echipe care au început stagiul, două au fost eliminate pe parcurs.