de Gabriela Niculescu

Dan Bordeianu nu este doar un actor talentat, ci și un iubitor de animale, în sensul cel mai desăvârșit al expresiei. Întotdeauna a fost înconjurat de prieteni necuvântători alături de care a trăit momente deosebite. Ne-a povestit cum arată viața sa din care fac parte acum Bria, Şosetă, Grey și pisoiul Doi Ochi.

„În poza noastră nu vezi stăpânul și câinele, ci doi prieteni”

- Ce înseamnă pentru tine animalele și cum crezi că pot influența viața celor care conviețuiesc cu ele?

- Pentru mine înseamnă o prezență constantă. Am avut câini și pisici de mic, am crescut insuflându-mi-se mare respect și responsabilitate pentru animale. Nu înseamnă că am avut această responsabilitate tot timpul. Când eram puștan, iubeam ideea de a avea un câine, dar nu-mi plăcea neapărat să-l scot la plimbare. De-a lungul vremii am înțeles că, dacă ții în locuința ta un animal, pentru el devii alpha și omega, și e foarte important ce faci pentru ca el să fie fericit, deoarece este un suflet, nu un accesoriu, iar dacă nu înțelegi asta, mai bine nu-l lua, că-l chinui degeaba.

- Știu că aveai patru câini și o pisică. Dacă formula este aceeași, povestește-mi despre Nero, Bria, Şosetă, Grey și Doi Ochi.

- Au rămas trei câni și o pisică. Pe Nero l-am găsit abandonat la marginea unui sat de lângă București prin 2008. A avut bunătatea și grația de a se urca la mine în mașină, fără alte „comentarii”, am ajuns acasă, și din clipa în care a coborât în curtea mea, acel cățel, dacă eu făceam trei metri, făcea și el tot atâția. Niciodată nu l-am tratat altfel decât ca pe un foarte bun prieten. În poza noastră nu vezi stăpânul și câinele, ci doi prieteni. Relația noastră era specială, mă certa, îmi mulțumea... Este un câine pe care-l ai o dată în viață. Pe Nero l-am adorat. Din păcate, a murit în ziua de Crăciun a anului 2012. Nicio despărțire nu poate fi ușoară, dar a fost oarecum firească. Era foarte în vârstă și m-am pregătit foarte mult pentru momentul ăsta, rațional. Iar atunci când am făcut poza aceea simțeam că am găsit acel moment pe care vreau să-l opresc. Am fost binecuvântat cu întâlniri de genul acesta, deosebite. Am un instinct destul de bun la animale și-l folosesc spontan, în sensul în care nu-mi programez să-mi cumpăr o rasă anume. Eu nu am cumpărat animale, ci am preferat să salvez sau să mă împrietenesc cu cele abandonate, care nu aveau prea multe șanse la o viață normală.

„Șosetă și Grey au o pasiune nebună pentru ceapă și verdețuri”

- Șosetă și Grey cum au intrat în viața ta?

- Într-o seară ploioasă de primăvară, când te gândeai la expresia „niciun câine n-ai lăsa afară”, la poarta mea stătea o cățea plouată, amărâtă și-am știut că, dacă-i dau de mâncare, nu mai scap de ea. Dar am luat-o. Era frumușică și, la un moment dat, a intrat în călduri, moment în care Lupul meu și-a trezit simțurile. Pe lângă el, s-au „trezit” încă trei, patru, cinci „vecini” de pe stradă. Rezultatul: nouă pui. O mamă eroină. Câte trei din fiecare fel, unii de la Lup, și alții de la vecini. Am reușit să dau șapte și am rămas cu doi, Șosetă și Grey.

- De unde vin numele?

- Păi el e negru cu lăbuțele albe, iar ea e neagră cu puțin gri. Sunt tembeluți, fac tot felul de prostii, pentru că sunt liberi și, chiar dacă au 400 mp de zburdat, tot nu le ajunge; vor toată curtea.

- Grădina de legume este împrejmuită?

- Da, dar n-are nicio șansă. Au o pasiune nebună pentru ceapă și pentru toate verdețurile pe care le cultiv. Îmi sapă pe sub gard, și vara e un conflict permanent, dar ce pot să le fac?

„Doi Ochi a fost crescută de Lupoaică și a împrumutat din comportamentul ei”

- Ce-i cu Doi Ochi?

- Mi-am dat seama că întâlnirile mele cu câinii nu sunt întâmplătoare. Și cu pisicile la fel. Nu sunt neapărat un mare fan, dar o pisică, într-o bună zi, s-a hotărât să nască la mine în curte, deși aveam Lupii și încă doi metiși în spatele casei. O tot goneam, dar după vreo trei zile am cedat și-am lăsat-o în plata Domnului, iar ea a născut două pisicuțe, pe care le-am iubit foarte mult. Au fost crescute de Lupoaică și au împrumutat din comportamentul câinilor. Doi Ochi este una dintre cele două pisicuțe care s-au născut pe terasa mea. Prima era Un Ochi, iar a doua, Doi ochi, asta pentru că nu-mi venea niciun nume în minte, în prima instanță, și una avea negru în jurul unui ochi, iar cealaltă, în jurul ambilor ochi. În rest erau aproape identice, cu trei culori, roșu, alb și negru. Și cum altfel nu le puteam deosebi, numele lor a venit firesc.

- Ce s-a întâmplat cu Un Ochi?

- Nu știu, a dispărut, am suferit mult după el, dar încă-l mai aștept.

- Le mai gătești?

- Sigur, le fac ciorbițe, din care uneori mai că m-aș înfrupta și eu.

„Bordeianu, la plimbare prin sat, cu două mâţe în braţe şi doi câini după el“

- Cât timp petreci cu ei?

- Cât timp sunt acasă, în plus mai iau Lupoaica, pe Bria, cu mine. Cu Nero am fost și la mare, și la munte. Mereu când plec în vacanțe întreb dacă se pot ține și animale, pentru că mi-aș dori să fie cu mine. Cu Nero am avut parte de niște experiențe extraordinar de frumoase și am fost atât de recunoscător că am putut să-i ofer asta după o viață de animal hăituit și părăsit. Dormea cu mine în fața șemineului. Am fost la mare. Lui îi plăcea foarte tare să facă baie în lac și a început să mă certe când a văzut că „lacul”, adică marea și valurile, vine spre el, și asta nu-i plăcea. Era supărat și m-a certat, apoi, după ce a intrat în apă, a început să se bucure și avea un mod foarte uman de-a o face. Și cu Bria am fost în multe locuri. Cu pisica nu am putut să merg, dar am avut parte de alte lucruri frumoase legate de comportamentul pe care-l împrumuta de la câini. Seara îi scoteam pe cei doi Lupi la plimbare și inevitabil ajungeam să plimb doi câini și două pisici, pentru că ele veneau după noi. Și cum nu sunt câini să le spui „Treci acasă!”... apărea o problemă mergând pe stradă, pentru că mai erau și alți câini. Ele oricum erau apărate de cei doi Lupi mai bine decât ar fi fost păzite de-o armată, dar ele nu se feresc de mașini și n-aveam încredere să le las așa. Și îți dai seama care era imaginea: Bordeianu, la 10:00-11:00 seara, la plimbare prin sat, cu două mâțe în brațe și doi câini după el. Îți dai seama ce credeau oamenii care mă vedeau. Dar asta era situația, o oră, cât mă plimbam cu câinii, țineam pisicile în brațe, iar ele erau foarte mulțumite de ce se întâmpla.

„Relaţia dintre Bria şi pisică este o poezie“

- Bria a rămas stâlpul „familiei”?

- Da, ea este o campioană din rasa Ciobănesc German. Am luat-o de la un crescător. Cum se întâmplă în România, crescătorii țin câinii până la o anumită vârstă, până la care mai pot face pui, apoi nu mai au ce face cu ei. Căutam o companioană matură pentru Nero, iar cel de la care am luat-o a fost foarte sincer și mi-a spus că mulți n-au vrut s-o ia, pentru că e blândă. Și m-am liniștit, pentru că lipsa agresivității are o logică. E extrem de agresivă când e vorba despre teritoriul ei, dar până atunci ea nu simțise că există un teritoriu al ei, pe când la mine este stăpâna casei. Relația dintre ea și pisică este o poezie, ar trebui să pun zilnic filmulețe pe YouTube, să fac canalul meu separat. Eu am YouTube la mine casă.