Main menu

header

  Asemănările dintre om şi porc sunt cunoscute de mult. Similitudinile se regăsesc la nivel biologic (ADN, ficat, pancreas, sânge). Ultimele cercetări dovedesc însă faptul că nu doar porcii au câte ceva în comun cu noi, ci şi… cangurii. Mai precis, cangurii australieni.

Avem strămoşi comuni

  Cercetătorii au declarat că au decodat în premieră genomul marsupialelor din Australia şi au descoperit că o mare parte din acesta este asemănător celui uman. „Există câteva diferenţe mici, dar, în principiu, sunt aceleaşi gene, şi multe dintre ele apar în aceeaşi ordine”, a declarat Jenny Graves, directorul KanGO. „Credeam că genele lor sunt dispuse complet altfel, dar s-a dovedit că nu este deloc aşa. O mare parte din genomul uman se regăseşte în cel al cangurilor“, a explicat Graves. Cercetătorii au descoperit faptul că oamenii şi cangurii au avut un strămoş comun în urmă cu 150 de milioane de ani, în timp ce oamenii şi şoarecii s-au separat din alt strămoş comun în urmă cu 70 de milioane de ani! Cangurii au apărut mai întâi în China, dar apoi au migrat prin cele două Americi, către Australia şi Antarctica.
Elena Şerban