de Laura Zmaranda

Bogată și inedită prin splendoarea exemplarelor. Așa ar putea fi definită fauna României, o „comoară” care stârnește invidia multor țări europene. Cu toate acestea, din cauza vânării iraționale, multe specii au fost aduse în pragul extincției sau chiar au dispărut. În țara noastră, păsările sălbatice găsesc încă acele„ oaze” de apă și de verdeață în care se pot cuibări, dar pericolele care le pândesc sunt tot mai multe. Așa se face că numărul păsărilor rănite sau ucise crește îngrijorător. Unele dintre acestea au norocul de fi găsite la timp, îngrijite cu dăruire și mai apoi reintegrate în natură. Aceasta este și menirea Asociaţiei Peregrinus, din Deva, care reabilitează anual aproximativ 50 de exemplare, dar, aşa cum a subliniat şi preşedintele ei, Dorin Cărăbet, fiecare exemplar în sine este extrem de valoros.

Toate speciile sunt vulnerabile în faţa accidentelor

Toate înaripatele sunt vulnerabile în faţa accidentelor, multe dintre ele fiind cauzate direct sau indirect de acţiunile omului, însă, după specie şi locul în care trăieşte, procentul diferă considerabil.

Insecticidele, pesticidele folosite în agricultură, stâlpii de curent neizolaţi, reţelele de fire de curent, gardurile de sârmă, firele de sârmă subţire şi oţeloasă întinse în culturile viticole, geamurile clădirilor, îndeosebi cele tip „oglindă”, circulaţia auto şi feroviară sunt cauze majore indirecte ale scăderii numărului de păsări răpitoare nu doar în ţara noastră. La acestea se adaugă şi braconajul.

De multe ori, pe stâlpii de înaltă tensiune cuibăresc păsări de pradă, unele foarte rare, iar cuibul lor este aşezat undeva în treimea superioară a stâlpilor. Datorită distanţei foarte mari dintre firele de curent, cuibul şi păsările ce îl ocupă nu prejudiciază în vreun fel reţeaua electrică. Cu toate acestea, cuiburile sunt an de an distruse prin acţiunile de „toaletare” întreprinse exact în perioada în care puii sunt mici şi neputincioşi. Păsările fie sunt pur şi simplu aruncate, fie - după gradul de omenie al muncitorului - sunt luate şi date în diferite părţi, de cele mai multe ori ajungând pe mâini necompetente şi sunt sortite pieirii în chinuri.

Puii luaţi din cuiburile distruse să nu fie lăsaţi de izbelişte sau omorâţi, ci să îi aducă la asociaţie!

Soluţiile pentru a evita această problemă par a fi foarte simple, însă presupun bunăvoinţă, deschidere la dialog şi colaborare. Una dintre întrebările avansate de domnul Cărăbet, dar care constituie şi o rezolvare în sine, este de ce, dacă aceste acţiuni de toaletare sunt într-adevăr inevitabile, nu se pot decala măcar cu două-trei săptămâni, pentru a da răgaz puilor să zboare? Sau, dacă nici acest lucru nu este posibil, cel puţin puii luaţi din cuibul distrus să nu fie lăsaţi de izbelişte sau omorâţi, ci să ajungă la asociaţie. Astfel ar avea şanse maxime să fie salvaţi şi să se întoarcă în natură.

În plus, susține acesta, dacă vrem să urmăm exemplul altor ţări în care respectul pentru natură primează, în urma unei colaborări pot fi fixate în stâlpi mici platforme/cutii pe care păsările să poată cuibări.

O altă măsură care ar împiedica moartea sau rănirea a sute şi sute de păsări de pradă, unele chiar aparţinând speciilor extrem de periclitate, ar fi izolarea stâlpilor de curent de medie tensiune, cu deosebire a celor cu transformatoare.

Pot muri din cauza stresului provocat de captivitate

Primul pas pe care ar trebui să îl facă cineva care a găsit un exemplar rănit presupune contactarea unui membru al Asociaţiei Peregrinus. Specialiştii de aici pot oferi îndrumare sau, în funcţie de fiecare situaţie, pot prelua cazul. În baza informaţiilor oferite de persoana care a găsit pasărea, aceştia vor putea identifica specia din care face parte, dar şi vârsta ei (e juvenilă, adultă etc.). Este de preferat ca, în cazul în care are posibilitatea, salvatorul păsării să trimită prin e-mail fotografii cu aceasta, astfel încât să nu existe îndoieli cu privire la genul de specie. La fel de important este ca specialiştilor de la Peregrinus să li se spună condiţiile în care a fost găsit exemplarul. Din experienţa domnlului Cărăbet, de cele mai multe ori păsările sunt găsite pe marginea drumului, victime ale circulației auto/feroviare, electrocutate, pui luaţi din cuiburi sau căzuţi accidental, păsări prinse cu capcane ilegale, rănite prin împuşcare sau accidentate în cursul desfăşurării vânătorii, degerate şi slăbite în ierni grele cu sol acoperit cu multă zăpadă etc., şi să li se ofere date despre starea păsării. Spre exemplu, dacă este slabă, dacă pare să aibă oase rupte, dacă stă în picioare sau doar culcată. Pentru stabilirea stării de sănătate se poate apela chiar şi la un examen sumar la un cabinet veterinar.

Animalele şi păsările sălbatice pot muri din cauza stresului provocat de captivitate. De aceea, este foarte important ca, până în momentul în care se ia o decizie cu privire la viitorul său, pasărea să fie ţinută într-un loc liniştit, cu hrană adecvată la îndemână şi confort termic.

„Meniul” unei răpitoare

Hrana unei răpitoare necesită carne crudă cu os şi pene/păr. În acest sens, cea mai la îndemână sursă ar fi hipermarketurile, de unde se pot cumpăra gâturi de pui. Acestea trebuie pisate bine cu un ciocan de carne până ajung pastă, după care se adaugă câteva pene mărunte tăiate cu foarfeca. Acestea pot fi luate dintr-o pernă veche, fiind necesare pentru digestia păsării. Ulterior vor fi regurgitate sub forma unor cocoloaşe care curăţă tubul digestiv. Dacă adăugaţi la hrană şi puţin ficat de pasăre, obţineţi o alimentaţie aproape perfectă pentru început. Hrănirea cu carne de porumbel sau prepeliţe japoneze ar fi şi mai indicată, dar în cazul acestei surse de hrană există mari riscuri să îmbolnăviţi răpitoarea dacă păsările sacrificate nu sunt perfect sănătoase. În captivitate, stresul inevitabil face să scadă gradul de imunitate a păsării de pradă.

„Orice acţiune reuşită îţi bucură sufletul”

Dacă pasărea pare a fi restabilită fizic, trebuie dusă undeva în natură şi eliberată, iar dacă este vorba despre un pui ce pare să fi căzut sau plecat în primul zbor dintr-un cuib ce poate fi identificat, se va încerca să fie pus la loc după ce a fost hrănit.

„Reintegrarea unei păsări de pradă în natură reprezintă încununarea şi punctul culminant al unei lungi şi laborioase activităţi în spatele căreia stau multe cunoştinţe, răbdare, pasiune şi sacrificii. Înseamnă a o face perfect capabilă de zbor - presupunând că iniţial fusese rănită, bolnavă sau era pui şi nu avea această capabilitate - şi de a-şi dobândi hrana în natură. Orice acţiune reuşită îţi bucură sufletul, e o mândrie şi o mare plăcere să vezi cum din palmele tale întinse porneşte spre libertate cu o nouă şansă, bătând viguros din aripi o mândră pasăre de pradă. De fiecare dată când se întâmplă acest lucru, ne despărţim ca de un prieten, mereu îi spunem ceva de rămas bun”, ne-a mărturisit Dorin Cărăbet.

Apelaţi cu încredere la specialişti

În rândurile următoare vă prezentăm câteva date de contact pentru cazuri în care găsiţi/salvaţi păsări de pradă în diverse circumstanţe şi aveţi nevoie de îndrumare: judeţul Hunedoara: 0724.971.212, 0761.339.015; judeţul Sibiu: 0746.823.358; judeţul Cluj: 0753.290.546; Suceava: 0751.831.559; Bistriţa: 0740.568.232; Constanţa: 0734.755.288; Bucureşti: 0724.518.476. Pentru berze: 0723.327.931.

Asociaţia Peregrinus primeşte anual numeroase cazuri şi, de nevoie, pe lângă colaborarea fructuoasă cu Spitalul Veterinar din Deva (ANDIVET), a achiziţionat şi o mulţime de tratate medicale veterinare din Anglia şi alte ţări, care sunt de un real folos în multe cazuri

„Reintegrarea unei păsări de pradă în natură reprezintă încununarea şi punctul culminant al unei lungi şi laborioase activităţi în spatele căreia stau multe cunoştinţe, răbdare, pasiune şi sacrificii“ (Dorin Cărăbet)