de Gabriela Niculescu
Din fericire, din ce în ce mai mulţi oameni îşi îndreaptă atenţia spre nevoile animalelor, încercând să păstreze echilibrul în noianul atrocităţilor cotidiene. Astfel, vă putem informa că există şi în România o asociaţie, „Rafael Roreiki”, ce are ca obiectiv promovarea terapiei Reiki şi a altor terapii complementare ca metode de îmbunătăţire a calităţii vieţii. Clinica veterinară „Regatul Animalelor” a semnat cu această asociație un protocol de colaborare pentru proiectul „Reiki în cabinete veterinare”, venind, astfel, în sprijinul patrupedelor aflate în recuperare. Terapia Reiki pentru animale este recunoscută la nivel internaţional ca terapie complementară în procesul de vindecare şi recuperare. Această terapie este oferită gratuit de Elena Zoltăreanu, fondatoarea Asociaţiei „Rafael Roreiki”, cea care a acceptat să ne ofere mai multe detalii.
„Tratamentul chakrelor echilibrează fluxul de energie”
- Înainte de toate, ce înseamnă Reiki?
- Reiki reprezintă un sistem de evoluţie spirituală prin care omul poate accesa sursa universală de energie, Duhul Sfânt. Principiile acestui sistem sunt „azi: trăieşte fără mânie, fără îngrijorare, fii recunoscător pentru ceea ce ai, lucrează cu tine sârguincios, fii bun cu toate fiinţele!”
Citite în fiecare zi, aceste principii vă transformă mintea, vă face să conştientizați teama, frica, Ego-ul şi puteți alege să le urmați transformând aceste sentimente în recunoştinţă şi compasiune faţă de toţi, inclusiv față de propria persoană.
- Ce reprezintă chakrele?
- Chakrele sunt centrele energetice ale corpului, şi mulţi specialişti asociază glandele cu chakrele. Veți observa că fiecare chakră este aflată în apropierea unui organ vital al corpului. O minte şi un trup sănătos se realizează prin echilibrarea tuturor chakrelor. Sistemul acestora funcţionează într-o deplină unitate, în aşa fel încât fluxul de energie să fie perfect echilibrat. La oameni există 12 chakre majore şi peste 100 de chakre minore.
- Cum este sistemul chakrelor animalelor comparativ cu cel uman?
- Am întâlnit diferite clasificări şi denumiri date chakrelor la animale, dar eu am încredere în lucrurile simple şi eficiente, astfel că prefer să cred că există șapte chakre principale, poziţionate ca şi la oameni, şi o chakră importantă, a celui „de-al şaselea simț”. Aceasta este situată la doi centimetri de orificiul nazal și are capacitatea de a decoda informaţiile energetice și de a le transmite animalelor, acestea urmând să le influențeze comportamentul şi reacţiile. De exemplu, când palmele sunt activate pentru un tratament Reiki, câinele apropie botul, „miroase” şi apoi începe să lingă palmele sau pur și simplu rămâne pe loc, astfel comunicând că primeşte Reiki. Pe lângă aceste opt chakre principale, mai sunt şi chakrele secundare, situate în zonele lăbuţelor, urechilor și ochilor. Asupra tuturor chakrelor am aplicat tratament Reiki, combinat cu cristaloterapie, folosind în special cuarţul alb şi pietrele verzi precum aventurinul şi malachitul. Chiar am avut un caz amuzant cu Lucky, o căţeluşă salvată de pe stradă, care devenea foarte agitată dacă o lăsai singură în cameră. I-am pus un medalion, un mic cuarţ alb, pe care l-a înghiţit, după spusele veterinarilor, însă de atunci doarme liniştită toată noaptea şi dimineaţa.
„Orice necuvântător o poate primi, chiar și la distanță”
- Cum ai ajuns să aplici tehnicile Reiki şi la animale?
- Călătoria mea spirituală a început din adolescenţă, într-o bibliotecă publică de la raftul de psihologie/paranormal. Despre Reiki am aflat din cărţile Maestrului Ovidiu Dragoş Argeșanu şi am primit iniţierea în anul 2005. Am început mai mult din curiozitate şi din nevoia de a mă convinge că Dumnezeu există şi că acest ki, ce stă la baza Reikiului, este harul Sfântului Duh. Astfel, am început să experimentez şi să practic pe animale, în special pe câini şi pisici, întrucât la ele nu există efectul placebo. De fapt, animalele şi plantele mi-au fost primii pacienţi, mai ales cele fără stăpân. Abia după șapte ani de studiu, lecţii de viaţă şi vindecare proprie, am ales să primesc Măestria Reiki. Şi, într-o zi, m-am trezit cu un gând - să fac afişe cu Reiki pentru animale în cabinetele veterinare, ceea ce s-a și întâmplat.
- Cu ce animale se poate face Reiki?
- Cu orice necuvântător, important e să-l respectăm şi să menţionăm că tratamentul Reiki e pentru binele său suprem. Se poate întâmpla și ca un animal să refuze tratamentul. Pur şi simplu se ridică, îşi scutură blăniţa sau pleacă de lângă terapeut dacă poate. Ele sunt mult mai sensibile decât oamenii şi simt când au sau nu au nevoie de energie. Apoi, terapia poate fi aplicată și în funcţie de mărimea şi de starea de sănătate a animalului dacă îţi permite contactul fizic sau nu. O şedinţă de tratament Reiki completă poate dura 20-40 de minute, dar există cazuri în care nu te poţi apropia mai mult de doi-trei metri de animal, şi atunci aplici metoda „beaming Reiki” (n.r. - transmitere Reiki). Am avut și cazuri cu animale din alte ţări, când am solicitat o fotografie şi am aplicat tratament Reiki la distanţă.
„Câinii au învăţat rapid comenzile dresajului“
- De ce au nevoie animalele de Reiki?
- Medicii au observat de multă vreme că în familiile în care există animale de companie, în special câini și pisici, atmosfera e mai senină, bolile sunt mai rare, iar când apar, afecţiunile se vindecă mai repede. De ce? Pentru că animalele preiau din energiile negative și, în acelaşi timp, dezvoltă în oameni şi copii sentimentul iubirii, compasiunii și al prieteniei. Pisicile, mai ales, preiau energiile negative şi au o mare capacitate de a se revitaliza singure - atunci când torc, ele prelucrează aceste energii, dar majoritatea animalelor au nevoie de Reiki pentru a grăbi acest proces. Animalele care sunt bolnave, au fost traumatizate, rănite sau au suferit operaţii pot beneficia de tratamente Reiki pentru o vindecare într-un timp mai scurt sau pentru ameliorarea simptomelor. Reiki poate fi aplicat și asupra hranei, apei, medicamentelor, cuştii sau locului unde doarme animalul. Chiar şi în timpul dresajului câinilor am folosit Reiki şi am reuşit să comunic mai uşor, iar câinii au învăţat într-un timp rapid comenzile. Însă, un rezultat eficient şi rapid se obţine întotdeauna atunci când există o comunicare clară între doctorul veterinar, stăpân şi terapeut, toți fiind implicaţi în procesul vindecării animalului. Foarte important de reținut este faptul că nimic nu e întâmplător, şi dacă animalul de companie e bolnav, înseamnă că stăpânul trăieşte o lecţie de viaţă, i se dă şansa să conștientizeze, să înveţe şi să schimbe ceva esențial din gândirea sa.