de Dana Purgaru
Vremea caldă este preferată de șobolanii care trăiesc în zonele urbane, deoarece există resturi de mâncare din belșug și se pot ospăta în voie. Totuși, anul acesta au fost raportate mai multe cazuri catalogate drept „invazii”, iar oamenii sunt îngroziți de aceste rozătoare, care pot deveni uneori agresive și pot transmite boli grave.
Sunt tentaţi de locurile neigienizate
Șobolanii, temuţi încă din Antichitate pentru că sunt purtători de boli care ne pot pune sănătatea în pericol, se simt cel mai bine în zonele în care există resturi de mâncare. Ei sunt atrași în special de ghenele de gunoi neigienizate, de piețe, de subsoluri în care nu este curățenie, de canale și de parcurile în care uneori oamenii lasă mâncare pentru alte animale. În general, sunt animale pașnice și sperioase, însă, dacă se simt atacate, pot reacționa agresiv și pot mușca. Cel mai des întâlnite boli pe care le pot transmite sunt leptospiroza, salmoneloza și febra mușcăturii de rozător.
Leptospiroza este cea mai frecventă
Prin prezența lor în apropierea noastră și prin mușcătură, ei pot transmite o serie de boli nu numai oamenilor, ci și altor animale. „Cel mai răspândită astăzi în România este leptospiroza. Aceasta este o afecțiune produsă de agentul Leptospira spp., cu efecte dezastruoase asupra rinchilor și ficatului, transmisă în special prin urina de șobolan ce contaminează apele stătătoare, bălțile, subsolurile și alte suprafețe. Este periculoasă și pentru câini și alte animale domestice”, ne-a spus medicul veterinar dr. Daniel Lescai, șef de clinică la Spitalul Clinic Veterinar Ilioara.
„Febra mușcăturii de rozător e o boală bacteriană gravă”
Alte boli ce pot fi transmise de la șobolani sunt salmoneloza și febra mușcăturii de rozător, aceasta din urmă putând cauza chiar septicemie. „Salmoneloza afectează în special tubul digestiv - se manifestă prin vomă, diaree, colecistită și altele -, iar agentul este Salmonella spp. Febra mușcăturii de rozător e o boală bacteriană gravă, cauzată de populațiile de bacterii patogene din cavitatea bucală a șobolanilor. Este o boală gravă - se poate ajunge la septicemie în cazurile maxime”, ne-a explicat specialistul.
Și puricii de pe animalele bolnave sunt periculoși
Pe lângă aceste boli ce se pot manifesta după contactul cu șobolanii, mai există tularemia, mai rară, și ciuma. „Tularemia, prin agentul Francisella tularensis, e o boală gravă, rară, ce se poate produce în special aproape de păduri, de mediul silvic. Poate fi transmisă și de veverițe sau de căpușe, iar simptomele sunt asemănătoare gripei. Ciuma se transmite mai ales de rozătoare sălbatice prin mușcătură, prin contact ori prin ciupitura puricilor de pe șobolanii bolnavi. Agentul ei este Yersinia pestis”, a completat medicul veterinar.
Atenție! Şi alimentele infestate de şobolani pot fi foarte periculoase