de Dana Purgaru
Una dintre cele mai vechi întrebări: „De ce zboară păsările în stoluri în formă de «V»?” a primit în sfârșit răspuns. Un studiu „cald” efectuat pe 14 exemplare de păsări ibis a oferit primele dovezi experimentale ce ajută la clarificarea acestui mare mister.
Au fost emise multe ipoteze de-a lungul timpului
Până acum au fost formulate mai multe ipoteze legate de motivul pentru care păsările zboară în „V”. Una dintre ele era că această formație ajută la economisirea energiei, pentru că astfel păsările urmează mai ușor conducătorul grupului, la fel ca la cursele de ciclism. O altă presupunere era că pasărea din fruntea stolului este cel mai bun navigator. Steven Portugal, cercetător la Royal Veterinary College din Hatfield, Marea Britanie, s-a folosit de zborurile ibişilor crescuţi la o grădină zoologică din Viena pentru a testa beneficiile zborului în stoluri în formă de „V”. Echipa cercetătorului a dotat păsările cu senzori ce măsurau atât poziţia corpului lor, cât şi mişcările aripilor.
O misiune grea pentru oamenii de știință
Până acum a fost foarte greu de studiat zborul păsărilor sălbatice, deoarece echipamentele folosite pentru monitorizare dispăreau odată cu păsările de care erau ataşate. Însă, faptul că o anumită specie de ibis este pe cale de dispariție și multe exemplare sunt crescute și antrenate în captivitate a oferit o oportunitate extraordinară pentru a verifica această ipoteză. Oamenii de ştiinţă învață aceste păsări să navigheze pe rutele tradiţionale de migraţie în timpul pregătirii lor pentru eliberarea în sălbăticie și le conduc cu ajutorul unui avion ușor, astfel încât ibișii sunt aduși înapoi, echipamentele pe care le poartă cu ei putând fi „citite”.
Aerodinamică și gestionarea efortului
Rezultatul studiului a concluzionat că atunci când zboară în stoluri în „V”, fiecare pasăre reuşește să-şi sincronizeze bătăile din aripi, astfel încât să exploateze la maximum curentul de aer format de aripile păsării din faţă. Când stolul reuşește să se sincronizeze, fiecare pasăre urmăritoare îşi amână bătaia din aripi suficient de mult, încât să răspândească un „val” de sincronicitate prin fiecare braţ al „V”-ului format. Astfel, efortul pe care îl presupune zborul - o activitate deloc ușoară - este minimizat. „Atunci când noi, oamenii, facem sport, pulsul inimii urcă la aproximativ 180 de bătăi pe minut într-o zi bună. Atunci când păsările zboară, pulsul lor urcă la 400 de bătăi pe minut”, a explicat Portugal.