Castorii, specie dispărută de pe teritoriul României în 1829, au fost descoperiţi de cercetătorii români în Lunca Mureşului. Reprezentanţii Parcului Natural Lunca Mureşului au anunţat recent că au fost descoperiţi mai mulţi castori, dar şi urme ale prezenţei vidrei, pe un traseu parcurs de Râul Mureş, între Arad şi localitatea Şemlac. Ultimul exemplar de castor a dispărut din Lunca Mureşului în anul 1829.
Opt exemplare pe Râul Mureş
Observaţiile au fost făcute în perioada 19-20 noiembrie 2008 de doi reprezentanţi ai Centrului de Cercetare din cadrul ICAS Braşov, împreună cu doi membri din Administraţia Parcului Natural Lunca Mureşului. „Echipa a parcurs pe Râul Mureş traseul Arad - Şemlac şi, cu această ocazie, au fost efectuate observaţii foarte interesante pentru programul de inventariere şi monitorizare, ce include mai multe activităţi, cum ar fi montarea de radio emiţătoare şi prelevarea de material pentru analize genetice. Au fost identificate câteva habitate probabile, rosături şi chiar un adăpost părăsit. Populaţia de castori pe acest tronson este estimată la şase-opt exemplare”, potrivit lui Ovidiu Pârv, directorul Parcului Natural Lunca Mureşului.
A dispărut acum 180 de ani
Apariţia castorilor în zona Luncii Mureşului Inferior, loc de unde aceste animale au dispărut în urmă cu aproximativ 180 de ani, se poate datora unui proiect derulat de Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice din Braşov. După o reintroducere reuşită în anul 1998 pe Râul Olt şi pe Dunăre a urmat şi reintroducerea acestei specii pe Râul Mureş. Cei 22 de castori eliberaţi în această zonă au fost aduşi din Germania.
Roade copacii în formă de trunchi de con
Castorul este o specie protejată la nivel european, iar Parcul Natural Lunca Mureşului trebuie să se ocupe cu foarte mare atenţie de conservarea sa. Acest animal este ierbivor, iar urmele găsite de oamenii de ştiinţă sunt uşor de recunoscut, pentru că numai acest animal are obiceiul să roadă pomul în formă de trunchi de con, de regulă plopi şi sălcii.
Şi vidra a început să se înmulţească
În cadrul cercetărilor realizate recent au fost făcute şi câteva observaţii mai amănunţite legate de vidre, ce se găsesc la noi mai frecvent în zona apelor curgătoare şi stătătoare de la câmpie şi deal şi mult mai rar la munte. „Au fost identificate urme ale prezenţei vidrei pe tot parcursul Mureşului şi chiar câteva adăposturi active. Populaţia de vidră este estimată la câteva zeci de exemplare pe acest traseu al Mureşului”, a mai menţionat Pârv.
Daniela Purgaru