Main menu

header

497 24 1de Dana Purgaru

Credeați că știți multe lucruri despre fascinanta lume a animalelor? Ei bine, ce-ați spune dacă unele dintre acestea nu sunt, de fapt, reale, ci reprezintă niște mituri care s-au perpetuat în timp? Cele mai multe dintre aceste „adevăruri” senzaționale, universal acceptate, au apărut ca urmare a unor glume sau a unor impresii, dar, de-a lungul timpului, oamenii le-au acceptat ca fiind adevărate fără a le mai cerceta. Iată câteva care, cu siguranță, vă vor surprinde:

  1. Șoarecii nu sunt înnebuniți după brânză, așa cum se crede. În Antichitate, oamenii au presupus că le place doar pentru că era cel mai frecvent aliment întâlnit în cămări. Apoi, acest mit s-a propagat prin desenele animate și ilustrațiile cărților cu povești care abundau în reprezentări cu șoricei ce salivau la bucățile de caș;
  2. Memoria peștilor nu durează doar trei secunde. În urma studiilor s-a confirmat faptul că ei pot ține minte anumite lucruri chiar și câteva luni;
  3. Lupii nu urlă când e lună plină, ci comunică, anunțându-și locația sau chemând la turmă un membru rătăcit, fie zi, fie noapte și în orice perioadă. Acelaşi lucru este valabil şi pentru „verii” lor, câinii. Expresia „urlă la lună” vine mai degrabă de la poziția corpului atunci când animalul emite sunete;
  4. Câinii nu văd numai în alb-negru, ci pot distinge anumite culori. Acestea sunt albastru, galben și gri și nuanțe ale acestora;
  5. Lemingii nu se sinucid în grup. Acest mit a apărut în anii ’50, în pelicula „White Wilderness”, produsă de Disney Film;
  6. 497 24 2Păianjenul cu picioare lungi (Pholcus phalangioides) nu este cel mai veninos păianjen din lume. Mușcătura lui nu poate omorî un om, ci provoacă doar mici neplăceri;
  7. 497 24 3Culoarea roșie nu-i enervează pe tauri mai rău decât orice altă culoare, ei fiind înfuriați de anumite mișcări provocatoare, nu de nuanțe. De altfel, deși pe vremuri toreadorii foloseau numai mulete roșii, astăzi se pot observa astfel de accesorii și de altă culoare;
  8. Dacă o râmă e tăiată în două nu rezultă două râme ce pot trăi independent, așa cum se crede. Doar secțiunea în care se află capul se dezvoltă la loc;
  9. Elefanții nu se duc într-un loc anume ca să moară, așadar nu există cimitire ale elefanților;
  10. Muștele de casă nu trăiesc numai 24 de ore, ci în jur de 20-30 de zile;
  11. Câinii nu transpiră prin limbă, ci prin tălpi. Ei respiră cu gura deschisă ca să se răcorească mai repede;
  12. Păsările-mame nu resping puii dacă aceștia au fost atinși de oameni. Potrivit oamenilor de știință, majoritatea zburătoarelor au un simț olfactiv foarte slab dezvoltat. De aceea, respingerea puilor căzuți din cuib are alte cauze;
  13. 497 24 4Dacă atingeți o broască nu faceți negi. Acest mit a pornit de la aspectul unor broaște care au denivelări pe piele ce seamănă cu negii;
  14. Liliecii nu sunt complet orbi, așa acum se crede. Acest mit provine din faptul că ei se folosesc de un gen de sonar pentru a se orienta. Totuși, ochii lor minusculi sunt funcționali;
  15. Mitul potrivit căruia câinii bătrâni nu mai pot fi dresați este și el fals. Studiile au arătat că orice astfel de patruped, oricât de încăpățânat sau de bătrân ar fi, poate învăța ceva nou dacă este antrenat circa 15 minute pe zi, timp de două săptămâni;
  16. Urechelnițele intră în urechi, sparg timpanul și rămân acolo. De câte ori ați auzit această expresie? Adevărul este că, dacă o asemenea insectă ajunge totuși să intre în ureche - deși puțin probabil -, ea nu poate înainta prea mult în canalul auditiv;
  17. Faptul că animalele nu suportă bebelușul nou-venit în familie este un alt mit. Această situație apare numai atunci când proaspeții părinți nu mai acordă atenție animalului la fel ca înainte, și acesta devine gelos;
  18. 497 24 5Pisicile și câinii nu mănâncă iarbă pentru că le e rău. Potrivit oamenilor de știință, aceste patrupede adoră iarba și, în plus, aceasta îi ajută la digestie. Se întâmplă însă uneori să o mănânce cu lăcomie și să vomite (în special în cazul pisicilor care elimină astfel și „ghemurile” de blană”);
  19. Lumea știe că, dacă un câine dă din coadă, e prietenos. Însă nu toți au acest obicei, și este bine să studiați cu atenție toată postura câinelui înainte de a vă apropia de el;
  20. Câinele nu „cântă” atunci când aude anumite instrumente muzicale sau sirene. El percepe vibrații înalte ce seamănă cu alte „urlete” și simte nevoia să comunice;
  21. În ciuda a ceea ce se crede, oile nu sunt proaste, ci au o inteligență medie în rândul animalelor de fermă și pot învăța destul de repede lucruri noi. Faptul că se urmează unele pe altele se datorează instinctului acut de turmă;
  22. Struții nu-și ascund capul în nisip. Pliniu cel Bătrân a fost cel de la care a izvorât acest mit, într-una dintre primele Enciclopedii;
  23. Se spune că pisicile aterizează întotdeauna în picioare, însă lucrurile nu stau tocmai așa. Ele au un instinct foarte acut de a se răsuci în aer pentru a cădea în picioare, dar există situații în care acest lucru nu se întâmplă;
  24. Nu toţi câinii care au nasul cald şi uscat sunt bolnavi. Acest lucru nu are legătură cu starea lor generală de sănătate;
  25. Pisicile nu torc numai când sunt fericite. Ele emit astfel de sunete şi când sunt bolnave, rănite, când fată sau când sunt pe moarte, torsul fiind o expresie a unor emoţii puternice;
  26. Animalele castrate nu se îngraşă automat, ci pentru că dieta lor nu este ajustată la noile nevoi ale corpului;
  27. 497 24 6Cămilele și dromaderii nu stochează apă în cocoașe. Aceste „rezervoare” sunt, de fapt, provizii de grăsime din care animalele obțin energia;
  28. În popor se spune că pisicilor adulte le face bine laptele, dar și acesta este un mit. Ba chiar majoritatea manifestă intoleranță la lactate și fac diaree sau chiar pietre la rinichi;
  29. Animalele nu îmbolnăvesc bebelușii și nu trebuie ca proaspeții părinți să renunțe la ele. E însă foarte important ca necuvântătoarele să fie vaccinate și deparazitate intern și extern;
  30. Cobrele nu se leagănă în ritmul muzicii îmblânzitorilor de șerpi, ci reacționează la vibrațiile pe care le percep prin piele, deoarece șerpii nu aud sunete;
  31. Koala nu sunt urși, ci se înrudesc mai degrabă cu marsupiale precum wombatul;
  32. Bufniţele nu excelează la capitolul înţelepciune. Cele mai inteligente păsări sunt... ciorile;
  33. Femeile însărcinate nu trebuie să stea departe de pisici din cauza pericolului de a face toxoplasmoză, ci trebuie doar să evite contactul cu excrementele acestora;
  34. 497 24 7Un an la câini nu este echivalent cu șapte ani la oameni. Vârsta câinilor se poate aproxima astfel în funcție de rasă (sau de statură), dar și de alți factori mai complecși;
  35. S-a crezut că animalele nu pot înțelege moartea, însă s-a demonstrat că unele necuvântătoare au chiar și anumite ritualuri funerare. Astfel, elefanții și girafele obișnuiesc să vegheze trupurile neînsuflețite ale semenilor lor, babuinii devin agitați și comunică mai mult când un membru al grupului lor moare, iar unele păsări se adună în jurul cadavrului și ţin post cel puțin o zi. Un alt caz uimitor a fost cel al unei vulpi roșii care a fost observată în timp ce îngropa o altă vulpe decedată.