Main menu

header

de Veronica Zărescu

După vârsta de 3 ani puteţi începe să învăţaţi copilul ce înseamnă timpul şi durata, sub formă de jocuri, dar micuţul va înţelege împărţirea minutelor pe ceas abia pe la 5 ani. Cunoaşterea ceasului va fi dobândită de micuţ abia spre vârsta de 8 ani, pentru că aceasta presupune să ştie fracţiile (1/4, 1/2, 3/4). Aşa că nu intraţi în panică dacă micuţul nu are o cunoaştere corectă a ceasului decât prin clasa a II-a sau chiar a III-a. De altfel, vă sfătuim ca atunci când îl învăţaţi, să optaţi mai degrabă pentru un ceas cu limbi, decât pentru unul electronic.

Timpul este relativ pentru un copil
Pare imposibil, dar nu este. Micuţul nu înţelege noţiunea de trecere a timpului şi nici pe cea de durată. Aşa că vă recomandăm câteva metode pedagogice simple:

Etapa 1 - Învăţaţi-l ce semnifică durata şi timpul
Pentru un copil, minutele pot să i se pară ore, iar orele secunde. Însemnaţi-i momentele zilei cu ajutorul evenimentelor pe care le luaţi drept repere. De exemplu, spuneţi-i că micul dejun este dimineaţa la ora 8:00. Va şti, aşadar, că există o oră la care te scoli, una la care iei micul dejun, una la care pleci la şcoală, alta la care mergi să te culci.
Arătaţi-i un ceas cu limbi şi explicaţi-i cum funcţionează. Îi veţi spune că acul mic indică orele, iar acul mare, minutele.

Etapa a 2-a - Explicaţi-i ce înseamnă ora
Decupaţi din reviste sau desenaţi imagini ce reprezintă diferite etape ale zilei, pe ore, conform rutinei zilnice: micul dejun - un pahar cu lapte, plecarea la şcoală - un ghiozdan, gustarea - o tartină, ora de desene animate - un personaj preferat. Cereţi-i să vă ajute să le aşezaţi.

Etapa a 3-a - Ajutaţi-l să descopere minutele
Începeţi prin a-l învăţa ce înseamnă noţiunile de un sfert de oră, o jumătate de oră şi trei sferturi de oră. Dacă vă întreabă ce este un minut, puneţi-l să observe secundarul. Explicaţi-i că un minut este egal cu un tur complet al secundarului şi că atunci când secundarul a terminat de făcut un tur, acul mare se deplasează imediat cu o căsuţă înainte, adică a trecut un minut. Mai explicaţi-i că este nevoie să treacă 60 de minute pentru ca o oră să fie depăşită. Jucaţi-vă cu el în mod regulat, pentru ca să poată asimila progresiv aceste noţiuni.