de Veronica Zărescu
Aşa cum v-am prezentat în numărul trecut al revistei, copiii îşi percep părinţii diferit, în funcţie de vârstă. Dacă, la început, mama şi tata sunt un fel de supereroi, pe măsură ce avansează în vârstă, micuţii descoperă cum cei care le-au dat viaţă sunt oameni cu puteri limitate, ca toţi cei din jurul lor. Important este să aveţi curajul să recunoaşteţi în faţa micuţilor atunci când greşiţi ceva. Asta le va întări încrederea în dumneavoastră şi îi va ajuta să discearnă între bine şi rău.
Adolescenţa, trecerea de la basm la realitate
Trecerea de la stadiul de copil la cel de adult este considerată perioada cea mai dificilă din viaţa unui om. Este momentul în care fantezia copilăriei ia sfârşit, iar percepţia capătă o nouă perspectivă. Astfel, începând cu vârsta de 12 ani, cel mic caută modele cu care să se identifice. Peste un an, vârsta la care corpul începe să se modifice şi, o dată cu el, şi convingerile, adolescentul se desparte de statutul său de copil şi se îndepărtează de părinţi. El are mai puţină nevoie de ei pentru a se simţi în siguranţă. Tânărul ajunge la o oarecare maturitate intelectuală şi este pus în situaţia de a se îndoi de ceea ce credea, şi vrea să testeze noile sale posibilităţi. O dată cu deziluzia că părinţii săi nu sunt aşa cum îi vedea el până acum, se instalează o perioadă de criză. El nu mai vrea să fie un obiect la discreţia unei autorităţi, pe care o contestă şi caută modele cu mai mult prestigiu, destul de diferite de cel al celor care i-au dat viaţă, pentru a găsi în ele iluzia imaginii ideale.
Lăsaţi-i să vă vadă aşa cum sunteţi!
Cei mai mulţi dintre părinţi doresc să îşi păstreze imaginea de supereroi în ochii copiilor lor şi nu îşi recunosc erorile sau lipsurile atunci când este cazul. A te vedea în ochii fiicei sau ai fiului ca o fiinţă aproape perfectă procură o mare satisfacţie şi o întărire a stimei de sine. Mult mai de dorit este, ca părinte, să-l pregătiţi să se detaşeze de imaginea idealizată şi să transformaţi autoritatea într-o frumoasă relaţie de prietenie pe măsură ce copilul creşte. Adulţii trebuie să accepte că sunt mai puţin indispensabili şi să acorde adolescentului încrederea că poate decide şi singur în anumite situaţii. În caz contrar, acesta va rămâne în umbra dumneavoastră, încăpăţânându-se să-l copieze pe tatăl sau pe mama sa, în loc să devină el însuşi.
