de Veronica Zărescu

Din păcate, abuzul sexual la copii este o realitate crudă. Considerând că sunteţi în „limitele normalităţii”, e imposibil să nu vă întrebaţi cum poate cineva să agreseze în acest fel o fiinţă atât de plăpândă şi curată cum este copilul. Chiar dacă ne punem întrebări, trebuie să acceptăm faptul că există oameni care săvârşesc această faptă abominabilă.

Amintirile dureroase sunt îngropate în subconştient
Abuzul sexual lasă răni profunde, nevindecabile în sufletul unui copilaş care este supus de adulţi unui asemenea „tratament”. Trăirile din acele momente de teroare nu-i vor dispărea niciodată din minte şi din suflet, fiind urmărit de ele toată viaţa. Tot ce va putea face, ca mecanism de apărare, e să îngroape undeva foarte adânc în subconştient acele amintiri dureroase.

Poate distruge vieţi
Am cunoscut cândva o persoană adultă ce avea familie, trei copii înfiaţi, şi care părea extrem de iubitoare cu aceştia. Meseria pe care şi-o alesese era cea de educatoare într-o grădiniţă. De-a lungul timpului, vizitându-ne şi comunicând foarte mult, în mintea sa au luat naştere tot felul de întrebări legate de viaţa sa, de relaţia cu soţul, ce era mai mult platonică. Femeia nu-şi dădea seama de ce nu putea avea cu acesta o relaţie intimă lipsită de inhibiţii. Pentru a-şi răspunde acestor întrebări, a făcut şedinţe de psihoterapie şi chiar de hipnoză şi a aflat că în copilărie fusese abuzată sexual în repetate rânduri atât ea, cât şi sora sa de tatăl lor. În acel moment, toată viaţa ei s-a destrămat, luând o nouă direcţie: s-a despărţit de soţ, a avut o serie de tentative de suicid şi multe alte probleme ce au apărut dintr-o dată în viaţa sa. Ajunsă la vârsta la care ar fi trebuit să se bucure de realizările copiilor alături de soţul său, îşi dorea să moară, pentru a nu mai simţi durerea copleşitoare din suflet. Toată viaţa i-a fost distrusă de propriul tată, pentru câteva momente ce-i ofereau acestuia satisfacere instinctuală patologică.