Main menu

header

de Veronica Zărescu

Oamenii de ştiinţă au avansat câteva ipoteze despre modul în care genele pot afecta purtarea unui copil, dar interacţiunea dintre mediul în care creşte şi genetică rămâne în continuare un mister pentru ei. Studiile au demonstrat că aproape toate trăsăturile psihologice ale oamenilor sunt, într-un fel sau altul, genetice. Astfel se explică faptul că gemenii au personalităţi asemănătoare chiar şi atunci când sunt crescuţi separat. Asemănările pot fi uneori ciudate. Micuţii pot moşteni până şi preferinţele pentru culori, gusturi sau mirosuri ale părinţilor, ceea ce îi conduce spre alegeri indentice cu ale lor.

Trăsăturile fizice se moştenesc independent de cele psihologice
Chiar dacă micuţii dumneavoastră nu prezintă asemănări fizice evidente, pot exista anumite gesturi sau stări preluate genetic. De exemplu, studiile au arătat că, de cele mai multe ori, membrii aceleiaşi familii au o expresie a feţei asemănătoare atunci când exprimă fericirea, supărarea, anxietatea sau concentrarea. Caracterele complexe şi numărul mare al genelor moştenite de la părinţi vor modela fizicul şi temperamentul copilului, de la stări de spirit predominante până la felurile de mâncare preferate. Este adevărat că începem de la naştere să căutăm reflectări ale propriei persoane în ei. Fie că vă doriţi ca bebeluşul să aibă aceeaşi formă a feţei ca a tatălui, ochii lui albaştri sau tăria de caracter şi sensibilitatea mamei, vă veţi simţi cu adevărat împliniţi aparţinând unei familii. Moştenirea genelor merge mai departe de trăsături fizice, conturând chiar şi trăsături de personalitate, cum ar fi abilitatea de a conduce sau simţul umorului.

Aşteptaţi-vă la surprize!
Este mult mai uşor să vedeţi asemănările fizice cu copilul. Specialiştii spun că aceste trăsături sunt mai degrabă rezultatul mai multor gene decât a uneia singure. De exemplu, dacă tatăl are o genă dominantă pentru păr brunet, iar mama una nedominantă pentru blond, copiii ar trebui să aibă părul brunet, dar este foarte posibil ca nepoţii lor să fie blonzi. Nu este cazul să vă faceţi griji nici dacă cel mic nu moşteneşte părul sau ochii niciunuia dintre părinţi: combinarea genelor poate da tot felul de trăsături neaşteptate.