de Veronica Zărescu
Alăptatul asigură mămicii o protecţie naturală, astfel că, în proporţie de 98%, ea este ferită de o nouă sarcină. Există însă anumite condiţii.
Iată care sunt cerinţele pentru ca proaspăta mămică să nu rămână însărcinată:
- să lipsească menstruaţiile. Sângerările de până la 60 de zile de la naştere sunt considerate normale în ceea ce priveşte procesul de refacere şi nu sunt considerate menstre;
- copilul să fie hrănit exclusiv cu lapte de la mamă;
- bebeluşul să fie mai mic de 6 luni.
Aceste criterii au permis înfiinţarea unei noi metode de planning familial. Există cărţi şi cursuri ce vă învaţă despre efectele benefice pe care alăptatul le are asupra dumneavoastră în ceea ce priveşte menstruaţia şi fertilitatea.
Consilierii de planning familial vă vor explica ce înseamnă să alăptaţi complet sau parţial:
- alăptatul complet este atunci când copilul se hrăneşte numai cu lapte de la mamă;
- alăptatul aproape exclusiv este atunci când copilul se hrăneşte cu lapte de la mamă, dar şi cu vitamine, apă sau sucuri;
- alăptatul parţial este atunci când copilul se hrăneşte în proporţie de 85% cu lapte de la mamă şi primeşte şi alte alimente.
Când nu mai sunteţi protejată
De asemenea, ar trebui să ştiţi despre momentul în care nu veţi mai fi protejată împotriva unei alte sarcini:
- când vă revin menstruaţiile, respectiv sângerări periodice ce apar după 60 de zile de la naştere;
- când diversificaţi hrana copilului şi cu alte alimente sau când intervine o schimbare în rutina de alăptare a acestuia. De exemplu, dacă începeţi munca sau dacă cel mic renunţă la masa din timpul nopţii;
- când copilul a împlinit 6 luni, chiar dacă menstruaţia nu a revenit încă.
Dacă regăsiţi una dintre situaţiile de mai sus în programul zilnic, atunci trebuie să alegeţi o altă metodă contraceptivă, permisă pe durata alăptării, pentru a vă feri de o sarcină nedorită.