Main menu

header

Oferiţi prima „poliţă de viaţă” bebeluşului
    Prelevarea celulelor stem este un subiect adus din ce în ce mai des în discuţie de specialişti atunci când se vorbeşte despre o femeie însărcinată. În România a fost foarte puţin mediatizată această procedură în ultimii ani, motiv pentru care femeile nici nu au idee ce înseamnă această terapie sau care sunt sursele pentru prelevarea celulelor stem.
    Este un subiect amplu şi există mai multe tipuri de celule stem, dar pentru că citiţi o pagină dedicată mamei şi copilului vă vom prezenta câteva informaţii legate de avantajele terapiei cu celule stem prelevate din cordonul ombilical. 

Viitoarea mamă decide
    Încă din primele luni de sarcină, femeia îşi poate da acordul medicului obstretician care o are în grijă, pentru prelevarea celulelor stem din cordonul ombilical. Procedura are loc în momentul naşterii, atunci când medicul taie cordonul dintre mamă şi copil.
    Acest lucru se întâmplă oricum la fiecare naştere, numai că, în loc să fie îndepărtat, cordonul va fi preluat de o echipă de specialişti, care vor preleva din interior celulele stem aflate acolo. Acestea sunt, de fapt, derivate din sângele, din placentă şi din vasele ombilicale. Încă din anul 1988 aceste celule au fost folosite pentru a trata boala Gunther, sindromul Hunter, sindromul Hurler, leucemia limfoblastică acută şi alte afecţiuni, în special ale copiilor. 

Costuri şi depozitare
    În urmă cu câteva săptămâni, în România a fost inaugurată prima bancă de depozitare a celulelor stem la Cluj. Până atunci, recoltarea se făcea la noi în ţară, iar depozitarea, în unităţi speciale aflate în alte ţări. Costul procedurii de prelevare a celulelor stem din cordonul ombilical, imediat după naştere, este de 3.200 RON, după care se va achita o taxă de 65 RON pentru fiecare an de păstrare a celulelor în banca de la Cluj. Păstrarea celulelor stem se face prin îngheţare, respectiv depozitare în nitrogen lichid. Procedura de recoltare este 100% lipsită de durere atât pentru mamă, cât şi pentru bebeluş.
     Important este că, în eventualitatea în care bebeluşul va avea vreodată nevoie de un transplant cu celule stem, compatibilitatea celulelor recoltate la naştere din cordonul ombilical este de 100%, iar în cazul fraţilor mai mari sau mai mici este de 25%.
Veronica Zărescu