de Veronica Zărescu
Felul în care o persoană stă la masă şi mănâncă ţine de educaţie, iar distanţa mare dintre corp şi farfurie se află la originea tuturor greşelilor care se comit la masă, însă nu este şi singura eroare de acest fel.
Scaun special, adaptat înălţimii
Dacă scaunul este aşezat prea departe de farfurie, este inevitabil să vă pătaţi, oricât de atenţi aţi fi. Pentru copii este nevoie de un scaun special, adaptat la nivelul mesei, până pe la vârsta de 3 ani, şi de un înălţător după această vârstă, până când cei mici ating înălţimea optimă pentru a ajunge singuri la masă.
Poziţia corectă este cu capul puţin aplecat deasupra marginii mesei. Coatele trebuie să stea lipite, pe cât posibil, de corp, într-o poziţie uşor relaxată. Lingura şi cuţitul sunt ţinute întotdeauna în mâna dreaptă. Nu există nicio excepţie de la această regulă. Furculiţa este ţinută în mâna stângă atunci când utilizaţi cuţitul în acelaşi timp cu ea. Se trece în dreapta doar când se termină de tăiat câte o bucată de friptură, de pildă.
La final, cuţitul şi furculiţa se pun paralel în farfurie
La sfârşitul unui fel de mâncare, în farfuria care trebuie luată, cuţitul şi furculiţa se pun paralel, cu dinţii în jos. În timp ce mâncaţi ţineţi tacâmul deasupra farfuriei, fără să fie ridicat prea mult în aer, mai ales fără să gesticulaţi cu el. Lingura se ţine ca un creion, între degetul mare şi cel arătător, şi se manevrează cu ajutorul celui mijlociu şi al încheieturii mâinii. Cuţitul se ţine între degetul mare şi cel mijlociu, iar arătătorul se sprijină pe spatele mânerului. În niciun caz nu se pune arătătorul pe spatele lamei. Când utilizaţi furculiţa, aceasta se întoarce cu dinţii în jos, pentru a o putea înfige în bucata pe care o duceţi la gură.
Dacă scăpaţi un tacâm pe jos, din neatenţie, cereţi altul. Nu-l ştergeţi şi nu suflaţi în el, continuând masa. Când beţi păstraţi tacâmul în farfurie astfel: furculiţa la stânga, cu dinţii în sus, şi cuţitul la dreapta, cu lama sub curbura furculiţei.
Dacă farfuria este goală şi puneţi tacâmurile încrucişate este un semn că doriţi să mai fiţi serviţi din felul respectiv.
La masă trebuie evitate orice zgomote, precum plescăitul, sorbitul sau ciocnitul tacâmurilor de veselă. Îndepărtarea resturilor rămase între dinţi nu se face la masă, în prezenţa tuturor.