de Veronica Zărescu
Odată cu vremea frumoasă şi cu temperaturile crescute e bine ca micuţii să se bucure de joaca în aer liber. Aveţi însă grijă să nu treceţi dintr-o extremă în alta. După cum spuneam şi în numărul trecut, soarele e foarte bun pentru ştrengari, dar numai cu măsură. Chiar dacă cel mic este în mişcare, asta nu înseamnă că nu „îl prinde soarele”. În special, copiii cu tenul deschis au pielea mult mai sensibilă şi se pot arde foarte repede.
Lăsaţi-i să se joace doar în preajma copacilor şi a spaţiilor verzi!
Pentru a vă proteja copiii de efectele negative ale soarelui vă prezentăm câteva recomandări bune de luat în seamă. Astfel, nu îi expuneţi la razele directe în intervalul orar 12:00-16:00. În opinia specialiştilor, perioadele optime pentru scoaterea micuţilor la joacă sunt: de la răsărit până la ora 11:00 şi după ora 17:00 până la apus. Se recomandă umbra în favoarea soarelui direct. Cel mai potrivit este un loc de joacă în preajma unor copaci şi a zonelor verzi, unde aerul este mai curat şi mai răcoros.
Folosiţi crema de protecţie solară
Dacă este cald îmbrăcaţi-i în haine de bumbac, de culoare deschisă, suficient de largi pentru a permite aerisirea pielii. Acoperiţi-le capetele cu pălării cu boruri late sau cu şepci ce au un cozoroc generos, astfel încât să le protejeze ochii şi faţa. Nu renunţaţi la acestea chiar dacă micuţii transpiră. Mai bine să le fie cald decât să facă insolaţie. Aveţi însă grijă să le daţi apă în cantităţi mici, dar regulat (chiar dacă îi alăptaţi!). Feriţi-vă însă de lichidele reci!
În cazul în care folosiţi un port-bebe pentru plimbările cu familia, protejaţi bine copiii şi nu staţi prea mult timp în soare, chiar dacă bebeluşii au pălărie şi sunt daţi cu cremă.
Oricare este durata expunerii la soare, aplicaţi lapte hidratant pe pielea sensibilă.