Main menu

header

de Veronica Zărescu

Întotdeauna, pentru a înţelege un comportament, trebuie să ne trasformăm în „mici detectivi” pentru a afla care sunt cauzele ce determină anumite reacţii. În momentul apariţiei în această lume, copilul vine pregătit pentru a fi modelat şi învăţat toate tainele vieţii pe pământ. Pe lângă bagajul genetic moştenit, acesta va purta cu el amprenta pe care şi-o pun părinţii asupra sa încă din viaţa intrauterină.

Stările negative, transmise de la mamă la făt
În perioada intrauterină, mama este cea mai importantă persoană din viaţa fătului, deoarece ea îi transmite acestuia, prin intermediul trăirilor şi a gândurilor sale, informaţiile despre viaţă. O persoană nefericită, nervoasă, agitată, stresată va transmite fătului toate aceste trăiri, deoarece în perioada de sarcină cei doi reprezintă un întreg. Toate sentimentele negative se răsfrâng şi asupra fătului, manifestându-se din plin o dată ce se va naşte. Aceasta este prima etapă ce contribuie la formarea viitorului copil, după care vine momentul apariţiei în această lume şi abia atunci începe procesul educaţional.

Fiecare micuţ poate fi modelat în timp
Cu riscul de a mă repeta, voi scrie din nou: copilul este oglinda părinţilor şi orice trăsătură de comportament este preluată de la ei, de la cei din jur, de la televizor, din jocurile pe calculator, de la grădiniţă sau de la şcoală. Întotdeauna se vorbeşte de cei şapte ani de acasă. Aceştia sunt decisivi, pentru că aceasta este o perioadă în care capacitatea micuţului de a descoperi, de a-şi însuşi şi de a reţine este maximă. Un copil individualist se comportă ca atare, pentru că a învăţat acest model de la cele mai importante persoane din viaţa sa, părinţii sau orice altă persoană care se ocupă în mod direct de educaţia sa. Şi agresivitatea poate fi un comportament învăţat, dar şi o manifestare în cazul unor frustrări. Însă, pe principiul că orice învăţ are şi dezvăţ, fiecare copil poate fi modelat în timp. Important este ca părinţii să realizeze că au greşit şi să-şi dea seama unde anume au greşit.