Main menu

header

de Veronica Zărescu

Aşa cum ne-am obişnuit în fiecare an, instituţii publice sau private din România îşi lansează în această perioadă ofertele pentru vacanţa de vară. Este bine să vă gândiţi din timp cum ar fi mai bine pentru copil să îşi petreacă vacanţa şi să vă sfătuiţi cu el ce anume să alegeţi, în funcţie de preferinţele sale şi de bugetul dumneavoastră. De exemplu, cursurile de cultură generală oferă copiilor ocazia de a-şi consolida cunoştinţele acumulate la şcoală sau la grădiniţă şi să înveţe şi alte lucruri interesante. De regulă, programele de vară sunt interactive şi îi implică direct pe cei mici în multe jocuri de echipă.

Metodele de învăţare se bazează pe joacă
Teoretic, puteţi găsi cursuri de vară pentru orice vârstă a copilului. Practic, aceste şcoli de vară se adresează copiilor cu vârste între 2 şi 14 ani, adică perioada în care mintea lor asimilează o cantitate mare de informaţii şi ar fi bine să aibă ce descoperi chiar şi în timpul vacanţei de vară. Nu vă imaginaţi că aceste cursuri vor fi o pedeapsă pentru cei mici şi că vor sta în bănci ca la şcoală. Psihopedagogii care predau urmăresc fixarea unor cunoştinţe prin joc, într-un cadru relaxant şi bazat pe multe aplicaţii practice. Nu lipsesc proiecţiile video, muzica specifică sau pozele demonstrative. Principalele teme regăsite în grila acestor instituţii private sunt: universul, dinozaurii, ocolul lumii, bunele maniere, lumea animalelor, cultura generală, arta sau corpul uman.

Se asigură materialele didactice
Fiecare curs are cel puţin şase participanţi, dar nu mai mult de 12. Grupa de vârstă pe care o alegeţi pentru copilul dumneavoastră trebuie să ţină cont şi de nivelul cunoştinţelor pe care le are. De exemplu, dacă aveţi un copil de 8 ani pasionat de dinozauri, care vrea să afle informaţii noi despre acest subiect, atunci optaţi pentru grupa de 9-11 ani, ca să aibă ce învăţa, să nu se plictisească. Important de reţinut este faptul că la aceste cursuri micuţul are toate materialele didactice şi rechizitele asigurate, iar costul acestora este inclus în taxă.
De regulă, aceste programe prevăd două sau trei şedinţe săptămânale, cu durata de două sau cel mult trei ore.
Fiecare instituţie propune un program complet pentru vară, cu module diferite de cel mult două săptămâni pentru câte o temă distinctă. Fiecare modul are autonomia lui, astfel copilul poate participa la numărul dorit de cursuri într-o vară.
Preţul unui curs variază între 250 şi 1.200 de euro, în funcţie de durata acestuia şi de instituţia de învăţământ pe care o alegeţi.