Main menu

header

de Veronica Zărescu

 

Dacă grădiniţa este intrarea copilului în colectivitate, prin joacă, şcoala trebuie percepută ca fiind ceva mult mai serios. Aici vor fi reguli mai stricte, lecţii mai grele şi un ritm de a învăţa mult mai accentuat. Asta nu înseamnă că micuţul trebuie speriat cu şcoala. La vârsta de 7 ani, copilul este în etapa operaţiilor concrete, în care începe să deosebească realul de imaginar, în care vorbirea interioară este un instrument al gândirii şi al autoreglării atenţiei. Coordonarea mişcărilor fine ale degetelor permite ca scrisul literelor să poată fi controlat prin exerciţiu. Emoţional, are maturitatea de a înţelege şi de a fi de acord cu separarea de familie şi începe să respecte regulile şi să acţioneze într-o primă grilă de norme morale. Unii copiii sunt pregătiţi încă de la 6 ani pentru începerea şcolii, dar, pentru a vă asigura de obiectivitatea evaluării lui, apelaţi la un specialist în psihologie.

Trebuie să se simtă susţinut de familie
În mare parte, exigenţa şcolară este dictată de vârsta majorităţii copiilor din clasă, şi cum la noi în ţară şcoala începe în jurul vârstei de 7 ani, programa şcolară este supusă unor norme foarte stricte şi exigente. În şcoală, în sistemul nostru de evaluare, chiar în prima clasă, este apreciat în special produsul, şi de puţine ori munca depusă de copil. Efortul diferă de la un copil la altul. Toţi pedagogii şi psihologii afirmă că fiecare copil este o individualitate cu ritmul său propriu de achiziţie şi dezvoltare, care îi conferă o anume maturitate ce solicită mai mult sau mai puţin în mobilizarea resurselor proprii. Important este ca el să se simtă susţinut de întreaga familie şi să dorească să muncească la capacităţi maxime pentru îndeplinirea sarcinilor şcolare. În numărul viitor al revistei noastre vă vom da câteva sfaturi legate de pregătirile concrete pentru începerea şcolii, cum ar fi cumpărarea uniformei şi a rechizitelor sau completarea dosarului de înscriere la şcoală.