Main menu

header

de Veronica Zărescu

După cum bine ştim cu toţii - toamna se numără bobocii! Este adevărat că fiecare început de an şcolar are o semnificaţie aparte şi stârneşte emoţii şi temeri faţă de necunoscut, dar prima zi de şcoală este un moment decisiv, o poartă ce se deschide în viaţa copilului şi prin care trebuie ajutat să păşească cu dreptul şi cu fruntea sus.

Nu este „bau-bau”
Atât de des pomenit în ultima perioadă, cuvântul şcoală poate căpăta conotaţii negative în mintea copilului, ceva de genul unui bau-bau care va veni şi el nu va mai putea să se joace şi să doarmă mult dimineaţa. Este foarte important să îi explicaţi pe înţelesul său sensul anilor de şcoală. Subliniaţi-i avantajele cunoaşterii tainelor scrisului şi cititului în viaţă, precum şi faptul că va descoperi misterele mediului înconjurător. Mergeţi împreună cu el la librărie, arătaţi-i manualele după care va învăţa, stârniţi-i curiozitatea pentru ceea ce va afla la şcoală.
Este adevărat că este bine să îndemnaţi copilul către lectură, dar nu trebuie neglijate nici poveştile în format electronic şi jocurile educative. Conţinutul multimedia, animaţiile şi efectele speciale îl vor ajuta pe micuţ să reţină mai uşor şi să îi placă să înveţe.

Cumpăraţi împreună biroul pentru teme
Chiar dacă cei mici se despart greu de jucăriile zornăitoare şi de trenuleţul preferat, acestea trebuie depozitate într-un colţ, pentru a face loc biroului de elev şi dulapului pentru rechizite. Se recomandă să implicaţi copilul în acţiunea de amenajare a camerei, să îi cereţi sfatul şi să ţineţi cont de preferinţele sale. Lângă caiete, cărţi şi creioane colorate, poate sta şi jucăria mult iubită, creând astfel un mediu prietenos şi familial.

Colegii vor fi fraţi, iar învăţătoarea - a doua mamă
Părinţii trebuie să înţeleagă că doamna învăţătoare va fi a doua mamă pentru copilul lor, iar colegii îi vor fi fraţi pentru prima parte a zilei. Prezentarea colectivului ca pe o nouă mare familie îl va face pe micuţ să se integreze mai uşor şi să îşi ocupe un loc în acest tablou. Este bine să îi povestiţi din amintirile dumneavoastră despre prima zi de şcoală sau despre primul an. Să înţeleagă copilul că îşi va face noi prieteni şi că va descoperi lumea alături de ei.
Totodată, subliniaţi-i faptul că vor fi reguli noi, pe care trebuie să le respecte, şi că acestea vor fi spre binele său. De exemplu, spuneţi-i că trebuie să stea în bancă în timpul orei pentru a asculta ce spune doamna învăţătoare şi că nu trebuie să vorbească neîntrebat pentru că o întrerupe şi nu este politicos. Proaspătul şcolar trebuie să înţeleagă că şcoala este o competiţie de lungă durată şi că trebuie să ţină pasul cu cei din jur.