Main menu

header

de Claudia Tarţa

Abilităţile sociale reprezintă un ingredient esenţial în evoluţia copiilor, în cazul în care dorim să se ajungă la potenţialul lor maxim. Rolul părintelui este extrem de important, deoarece el este cel care-şi învaţă copilul de la o vârstă fragedă cum să interacţioneze într-o lume a adulţilor. A te descurca înseamnă să ştii să ceri şi să obţii, în anumite situaţii, ceea ce doreşti, iar aceasta depinde şi de abilităţile sociale pe care le ai. În general, cei care au o evoluţie bună în timp şi au succes în domeniul în care lucrează sunt cei care au avut încredere în forţele proprii şi în valoarea lor.

Stimulaţi activităţile în grup
În ziua de azi nu ne putem baza doar pe propriile cunoştinţe, ci trebuie să învăţăm cum să accesăm şi cunoştinţele celor cu care intrăm în contact pe domeniul nostru de interes, şi acest lucru implică însă capacitatea noastră de a lucra în echipă. Copiii trebuie învăţaţi să lucreze în grup, să facă schimb de informaţii, să construiască ceva, bazându-se şi pe cunoştinţele celorlalţi. Să accepţi lucrul în echipă nu este uşor, deoarece, de cele mai multe ori, educaţia primită şi acasă, şi la şcoală impulsionează copilul să lucreze individual, să pună accent pe reuşita personală. Chiar de la grădiniţă, copiii preferă activităţile individuale, unde sunt valorizaţi în mod direct, decât cele care şi implică cooperarea cu ceilalţi copii.
Părinţii trebuie să-şi înveţe copiii să relaţioneze cu alţi adulţi, dar şi cu alţi copii, este necesar să-i stimuleze să discute despre ideile şi sentimentele lor, să pună întrebări, să negocieze.

Prima impresie contează
Rolul părinţilor este esenţial în educarea copilului, pentru a deveni un adult independent şi descurcăreţ. Acesta trebuie să înveţe că nu poţi fi bun la toate, şi faptul că-ţi cunoşti limitele este un semn adevărat de inteligenţă, fiind mult mai important să ştii să-ţi completezi lipsurile, să pui întrebări şi să cauţi răspunsuri decât să te încăpăţânezi. În orice situaţie, prima impresie este esenţială, astfel copilul trebuie să înveţe cum să se adreseze, cum să-şi privească interlocutorul, cum să se prezinte, iar toate aceste informaţii le poate primi de la adulţi.