de Claudia Tarţa

Există oare un moment în care părintele poate spune despre copilul său: „Este mare, treaba sa ce face”?. Eu cred că este o provocare pentru un părinte să lase copilul să decidă, chiar dacă ar putea greşi. Fără să înveţe din propriile greşeli, cei mici nu pot deveni adulţi responsabili în viitor. Fiecare dintre noi, indiferent de vârstă, avem nevoie să ştim că există cineva care ne poate sfătui oricând şi care ne va susţine indiferent de ce decizii vom lua.

E indicat ca adulţii să se implice activ
Părinţii trebuie să existe şi să se manifeste activ în viaţa copiilor încă de la concepţie. A aduce pe lume un copil este o decizie capitală, ce impune consimţământul amândurora şi asumarea responsabilităţilor ce le vor reveni. Nu este suficient să aduci pe lume un suflet pe care apoi îl laşi în voia sorţii. Dacă o femeie îşi doreşte un copil, dar se simte nepregătită, trebuie să se documenteze, să întrebe în stânga şi-n dreapta, să participe la cursuri, să facă tot ce-i stă în putinţă pentru a fi cât mai informată. Nu trebuie să lase totul la voia întâmplării, şi apoi să spună: „Ce să fac? Nu mă ascultă!...”.

Învăţaţi-i responsabilitatea hotărârii
Adolescentul poate lua decizii greşite, ce-i vor afecta toată viaţa, dar face acest lucru deoarece nimeni nu a fost acolo când trebuia să-l înveţe ce înseamnă viaţa, ce este mai important. Nu vă învăţaţi copilul că e mai bine să gândească altul pentru el, ci lăsaţi-l să fie responsabil şi să ia în viaţă deciziile care-l avantajează. Un copil, un adolescent, chiar şi un adult nu au nevoie în preajmă doar de „moralişti”, ci de persoane care le oferă un umăr când e nevoie, un sfat când e cerut, o vorbă bună, susţinere pur şi simplu. O relaţie bazată pe dragoste adevărată nu se termină niciodată, indiferent de drumul pe care-l alege copilul în viaţă.