de Veronica Zărescu
Dacă un copil primeşte un câine de ziua sa, acest lucru îi va rămâne în minte toată viaţa, dar să descopere că darul său este cu totul ieşit din comun în mod cert va fi o surpriză inedită. Deşi aparent tarantulele, iguanele, peştii sau broaştele ţestoase nu sunt atrăgătoare, acestea sunt din ce în ce mai căutate de iubitorii de animale.
Tarantulele sunt la modă
E la modă să ai o tarantulă ca animal de companie. Pentru cei care doresc să cumpere un astfel de animal trebuie să ştie că tarantulele, ca orice păianjen, au o muşcătură veninoasă. Veninul lor e asemănător cu cel al viespilor şi nu este foarte toxic pentru om. În vreme ce masculii trăiesc câţiva ani, femela tarantulă trăieşte peste 20 de ani. Aceste animale sunt crescute în acvarii sau în cutii mari de plastic transparent, dar trebuie ţinute în locuri întunecoase, pentru că sunt deranjate de lumină. Se hrănesc, în general, cu greieri, dar, în perioada în care năpârlesc, tarantulele trebuie lăsate în linişte, fără hrană.
Iguana, o prezenţă mult râvnită
Iguanele se numără printre cele mai populare specii de reptile atunci când vorbim despre animale de casă exotice. O iguană matură poate ajunge la o lungime de aproape doi metri cu tot cu coadă. În consecinţă, va avea nevoie de mult spaţiu şi de multă lumină. Fiind animale cu sânge rece, iguanele nu îşi pot regla singure temperatura corpului şi trebuie să stea cât mai mult la soare pentru a acumula căldură. Hrana iguanelor trebuie să fie variată şi bogată în proteine şi în fibre din plante.
Peştii, frumuseţe şi relaxare
Una dintre recomandările specialiştilor privind eliminarea stresului cotidian este amplasarea unui acvariu în birou sau în camera de lucru. Mici sau mari, viu coloraţi şi foarte jucăuşi, peştii sunt destul de greu de întreţinut şi de hrănit. Ei au nevoie de acvarii încăpătoare şi de un decor adecvat. Accesoriile pentru întreţinerea şi filtrarea apei sunt indispensabile, aşa că nu uitaţi să luaţi şi accesorii pentru acvariu cum ar fi: filtrul, pompa de aer, încălzitorul sau tubul fluorescent.
Broaştele ţestoase sunt nepretenţioase
Mici, silenţioase şi interesante, broaştele ţestoase sunt la mare căutare printre doritorii de animale de companie deosebite. Cele terestre au nevoie de un spaţiu de cel puţin 10 metri pătraţi şi de un regim vegetarian variat şi apă. În cazul ţestoaselor acvatice, acestea au nevoie de un acvariu încăpător, care să conţină şi porţiuni uscate, unde broscuţele pot ieşi oricând din apă. Acestea pot fi hrănite cu creveţi uscaţi, carne, morcovi şi salată. Atenţie! În timp, ţestoasele de acvariu ajung la circa 30 cm şi pot trăi câteva zeci de ani, deci achiziţia lor reprezintă un angajament important.