de Claudia Tarţa

Apariţia unui nou copil în familie, indiferent dacă este fetiţă sau băieţel, va reprezenta o ameninţare pentru primul născut, ceea ce va duce la apariţia geloziei. Aceasta este o trăire firească pentru primul copil, deoarece se trezeşte dintr-o dată că apare un frăţior sau o surioară care captează atenţia părinţilor şi persoanelor din jur subminând, practic, poziţia sa. Dintr-o dată trebuie să împartă atenţia şi timpul părinţilor cu un alt membru, ceea ce nu este uşor de acceptat.

Micuţul e bine să fie pregătit din timp
Pentru a îndulci într-o oarecare măsură situaţia, deoarece nu poate fi evitată în totalitate, copilul trebuie pregătit încă din timpul sarcinii, explicându-i-se că va avea un frăţior sau o surioară, care sunt beneficiile apariţiei sale, că nu va mai fi singur, că va avea cu cine să se joace şi să vorbească. Pentru a-l ajuta să accepte apariţia unui nou copil în familie, poate fi luat la doctor pentru a participa la ecografii, şi astfel va conştientiza mai bine prezenţa şi apariţia viitorului membru al familiei.

Un sentiment normal: gelozia
Gelozia este un sentiment care nu poate fi evitat după naşterea bebeluşului, dar depinde de părinţi cum vor gestiona situaţia pentru a o îndulci. Sentimentele, atenţia, dragostea faţă de primul născut nu trebuie să se schimbe o dată cu apariţia altui bebeluş, pentru a reduce intensitatea sentimentului de gelozie. Un copil care nu-şi simte ameninţată poziţia în familie va trece mai lin peste noile evenimente, acceptând mult mai uşor situaţia.

Evitaţi comparaţiile între fraţi
Pentru a nu încuraja aceste trăiri, nu trebuie să faceţi comparaţii între cei doi, nu trebuie să pasaţi responsabilitatea îngrijirii sau supravegherii bebeluşului primului născut, dar puteţi să-l implicaţi în a contribui la mici activităţi - îl puteţi ruga să aducă un obiect necesar la un moment dat sau să-i vorbească bebeluşului pentru a-l linişti dacă plânge. Menţionez acest fapt, deoarece există familii în care responsabilitatea îngrijirii şi creşterii bebeluşului este trecută în totalitate în spatele primului născut, pentru că mama ori munceşte şi nu are timp sau îşi găseşte alte activităţi, erijându-se, practic, de la sarcinile ce-i revin o dată cu aducerea pe lume a unui copil.
A aduce un copil pe lume este opţiunea părinţilor, şi nu a copiilor, aceasta însemnând asumarea tuturor responsabilităţilor ce le revin, deoarece un copil chinuit, privat de activităţile vârstei sau oprit de la a mai frecventa şcoala, va avea întotdeauna resentimente faţă de bebeluşul pe care a fost obligat să-l îngrijească.