Main menu

header

17-04-1de Cătălina Tăgârţă

Hidroterapia sau terapia prin apă se adresează copiilor cu deficienţe motorii, neuromotorii şi probleme asociate, dar şi familiilor acestora. Ioana Vârtosu (medalion), medic de familie şi trainer la Asociaţia Şcoala Mamei Junior, susţine că hidroterapia este unul dintre adjuvanţii obligatorii la tratamentele consacrate în tratarea bolilor ce ţin de întârzierile de dezvoltare, întrucât apa neutralizează efectele gravitaţiei şi ajută copilul să se mişte cu mai puţin efort. În plus, hidroterapia îmbunătăţeşte funcţionarea plămânilor şi fortifică extremităţile: braţe, mâini, picioare, degete.

„Greutatea mică la naştere influenţează dezvoltarea ulterioară”
Este cunoscut faptul că orice copil născut înainte de 37 de săptămâni este expus unor întârzieri în ceea ce priveşte dezvoltarea fizică şi psihică. Potrivit medicului Ioana Vârtosu, din Timişoara, copiii născuţi între 32 şi 37 de săptămâni (aproape prematuri) sunt predispuşi la dificultăţi de învăţare o dată cu începerea şcolii; iar cei născuţi între 23 şi 28 de săptămâni prezintă un risc crescut de dizabilităţi care se vor manifesta de-a lungul întregii vieţi, precum paralizia cerebrală. „Gemenii sau tripleţii se nasc de multe ori înainte de termen, având o greutate mai mică decât cea normală, ceea ce îi expune unui risc crescut de întârziere în dezvoltare. De altfel, greutatea mică la naştere este unul dintre factorii ce influenţează dezvoltarea ulterioară a copilului atât fizică, dar şi psihică. Un alt factor care influenţează dezvoltarea este naşterea în sine. Orice traumă la naştere sau orice complicaţie poate creşte riscul de apariţie a unor probleme neuromotorii, precum hipotonia - tonusul muscular redus”, ne-a declarat medicul Ioana Vârtosu. În plus, pornind de la ideea că 85% din dezvoltarea creierului se produce în primii trei ani de viaţă, aceasta consideră că hidroterapia poate oferi o oportunitate în dezvoltarea fizică şi mentală.

„Terapia acvatică îndepărtează durerea”
Scopurile terapiei acvatice pot fi variate, de la întărirea musculaturii la coordonare, echilibru, conştientizarea propriului corp, rezistenţă, îndepărtarea durerii şi multe altele. „Apa reduce greutatea corpului cu până la 90% şi de aceea este mult mai uşor ca unele exerciţii să fie efectuate în mediul acvatic. Apa opune, de asemenea, o anumită rezistenţă corpului şi îl face să îşi îmbunătăţească rezistenţa. Datorită faptului că încetineşte anumite mişcări, pentru un copil este mai uşor să răspundă schimbărilor de poziţie a organismului în timp ce lucrează într-o piscină. În plus, exerciţiile acvatice presupun un anumit ritm, care ajută la dezvoltarea coordonării mişcărilor”, ne-a explicat reprezentanta Asociaţiei Şcoala Mamei Junior.

O şansă pentru ameliorarea stilului de viaţă
Pentru a veni în sprijinul copiilor cu dizabilităţi, medicul Ioana Vârtosu s-a implicat într-un program de tratare cu ajutorul apei a copiilor fără posibilităţi financiare. „Prin acest proiect ne dorim să oferim gratuit o şansă la vindecare sau cel puţin la ameliorarea stilului de viaţă al acestor copii care suferă de una dintre bolile cu întârziere în dezvoltare, fiind unicul program de acest fel din vestul ţării. În prezent sunt înscrişi 50 de copii cu dizabilităţi, cu vârste cuprinse între 6 luni şi 12 ani, care frecventează în mod constant acest program”, ne-a spus medicul Ioana Vârtosu. Potrivit acesteia, copiii înscrişi în program au diagnostice cum ar fi: tetrapareză şi parapareză spastică, tetrapareză mixtă cu encefalopatie şi retard de prematuritate, retard psihomotor şi encefalopatie epileptică. Alţi micuţi suferă de hemoragie cerebrală la naştere cu encefalomalacie multichistică, de retard psihomotor sever şi epilepsie simptomatică, de lisencefalie şi agenezie parţială de corp calos. Sunt şi copii care au tulburări de coordonare motorie de tip vertiginos, autism, tulburare mixtă de limbaj, Sindrom Down, ADHD şi Sindrom Rett. Dacă sunt interesaţi de acest program gratuit de hidroterapie, părinţii lor pot lua legătura cu medicul pe site-ul www.mamicafarafrica.ro.

• Misiunea proiectului este de a crea acces copiilor cu dizabilităţi din judeţul Timiş - peste 2.000 -, şi nu numai, la una dintre cele mai consacrate şi eficiente terapii în tratarea bolilor ce ţin de întârzierile de dezvoltare.

Mişcarea în apă creşte spiritul de independenţă

Exerciţiile în piscină pot fi efectuate şi în echipă, dezvoltând deopotrivă spiritul de independenţă al copilului. „Este dovedit ştiinţific faptul că terapia acvatică este eficientă în tratarea dereglărilor de dezvoltare, a problemelor neuromotorii, a problemelor ortopedice şi musculare, a deficienţelor senzomotorii, precum şi în recuperarea după intervenţii chirurgicale sau alte traume fizice”, a mai spus medicul.