de Claudia Tarţa
Aşa cum, în general, nu există perfecţiune, nici în relaţiile dintre parteneri nu există, ci tocmai de aceea uneori mai apar discuţii în contradictoriu sau mici conflicte izvorâte din motive nesemnificative. Lăsăm aceste motive sau stări tensionale proprii să ne afecteze relaţia cu copiii şi de cuplu sau, înainte de a ne manifesta gălăgios, încercăm să conştientizăm starea pe care o avem, pentru a nu transforma un nimic în ceva monstruos?
Discuţiile contradictorii pot fi evitate
Pentru mine răspunsul este foarte clar, conştientizez starea pe care o am şi fac tot posibilul pentru a nu transforma orice cuvânt sau replică dată de partener sau de copil într-un scandal de proporţii. Însă ceilalţi nu fac acest lucru, şi din această cauză se ajunge deseori la discuţii interminabile, cum că unul a zis ceva, celălalt a înţeles altceva, unul se victimizează şi se blamează, altul proiectează asupra partenerului ceea ce de fapt simte el sau crede acesta. Iar totul se petrece în faţa copiilor. Ce vină au ei că adulţii au tot felul de stări pe care nu ştiu să şi le gestioneze? De ce trebuie să asiste micuţii la toate aceste discuţii, transformate în scandaluri fără un fond real? Au vreun beneficiu pentru ei aceste ieşiri ale adulţilor? Răspunsul din punctul meu de vedere este un NU mare, nu au niciun beneficiu, ci doar le vor crea o stare de nelinişte şi de tensiune, deoarece observă că părinţii nu se înţeleg, eventual cred că totul se întâmplă din cauza lor şi, încet, dar sigur, învaţă un model disfuncţional de relaţionare. La un moment dat, întrebăm de ce ţipă copiii sau de ce au un anumit comportament. Pentru că l-au învăţat de la părinţi sau de la unul dintre părinţi şi este firesc ca şi ei, la rândul lor, să-l utilizeze în relaţiile cu ceilalţi.
Comunicarea, secretul armoniei în familie
S-ar putea ca unii să susţină că este necesar ca şi copiii să participe la astfel de discuţii, că doar nu trăim într-o lume ideală, în care totul este frumos, civilizat şi perfect, dar pentru a avea copii echilibraţi emoţional trebuie să creăm acel cadru optim de dezvoltare. Un copil care va asista la discuţiile dintre părinţi, pe lângă întrebările pe care şi le va pune „de ce este supărat/ă pe tine?, de ce a ţipat la tine? etc.”, va învăţa că în loc să poarte o conversaţie normală, civilizată, pentru a soluţiona nişte probleme, trebuie să ţipe, să se manifeste zgomotos sau chiar violent pentru a se face înţeles.
Ideal pentru toată lumea ar fi să reuşim să conştientizăm stările pe care le avem pentru a putea împiedica dramatizarea unor elemente nesemnificative şi a feri copiii de situaţii conflictuale inutile. Secretul unei familii armonioase sunt conştientizarea şi comunicarea.
