Main menu

header

de Claudia Tarţa

Din cauza unei mode lansate în special de fotomodelele filiforme sau de siluetele perfecte ale unor modele ce apar în diverse reviste, adolescentele încearcă să copieze nişte etaloane ce nu au legătură cu realitatea şi cad pradă acestei tulburări, care, dacă nu este tratată la timp şi corespunzător, are efecte ireversibile.

Teama de îngrăşare provoacă tulburarea
Anorexia nervoasă reprezintă o tulburare de comportament alimentar, caracterizată de refuzul de a menţine o greutate corporală normală minimă. Cei care suferă de această tulburare sunt extrem de speriaţi de luatul în greutate, prezentând o deteriorare importantă în perceperea conformaţiei sau dimensiunii corpului său. Pierderea în greutate în prima fază se realizează prin reducerea cantităţii de alimente ingerate şi prin metode suplimentare ce includ purgaţia (respectiv vărsăturile provocate, abuzul de laxative sau diuretice), dar şi prin exerciţii fizice excesive. Aceste persoane sunt preocupate în permanenţă de aspectul corporal, chiar dacă sunt subponderale şi întotdeauna vor fi nemulţumite de dimensiunea feselor, a pulpelor sau a altor părţi ale corpului.

Tinerele trebuie susţinute de familie
În cazul acestei tulburări, stima de sine este în dependenţă directă cu conformaţia şi greutatea corporală a celui în cauză. Anorexia nervoasă apare, în general, în perioada adolescenţei, între 13 şi 18 ani, şi mai mult de 90% dintre cazuri survin la femei. Este extrem de important ca tinerele adolescente să fie susţinute de familie, iar în cazul în care se observă o deviaţie de la normalitate în ceea ce priveşte comportamentul alimentar, să se apeleze la ajutor medical de specialitate şi la psihoterapie, pentru a se evita un posibil sfârşit tragic. Important este să-i învăţăm pe adolescenţi să se iubească şi să se preţuiască aşa cum sunt şi, dacă doresc să-şi modeleze corpul, pot practica un sport şi pot îmbrăţişa un stil de viaţă sănătos, fără excese de alimente procesate şi băuturi carbogazoase ce conţin extrem de mult zahăr; până la urmă, totul ţine de educaţie.