de Cătălina Tăgârţă

- Mariana Balaban povesteşte despre lecţia de ecologie pe care le-a predat-o fetelor sale

Copilul răsfăţat este rezultatul educaţiei primite în colectivitate, dar, mai ales, în familie. Se spune că cei mici sunt oglinda părinţilor, iar dacă aceştia din urmă se uită toată ziua la televizor după ce vin de la serviciu, de exemplu, e firesc ca şi cel mic să vrea să se uite toată ziua la desene animate. În schimb, dacă părintele desfăşoară şi alte activităţi antrenante şi petrece timp de calitate cu fiul sau fiica sa, atunci toate aceste lucruri se vor oglindi şi în comportamentul celui mic. Mariana Balaban, reprezentanta site-ului mamadevocatie.ro şi a clubului Castelul Bucuriei, din Bucureşti, ne-a împărtăşit mai multe din experienţa sa.

„Copiii mei se uită la tv doar 15-20 de minute, în week-end”
- Mariana, am avut ocazia să o urmăresc pe fetiţa ta cea mare, Teodora (6 ani), jucându-se cu plastilină ore în şir, fără să se plictisească. Sunt ferm convinsă că din ce în ce mai puţini copii fac asta, de aceea vreau să ne dezvălui câte ceva dintre secretele tale. Cum aţi ajuns la această performanţă?
- Se vede imediat când unui copil i s-au impus reguli, când părinţii se ocupă de el sau când îl lasă ore întregi în faţa calculatorului sau cu bona. Plus că timpul petrecut cu el trebuie să fie de-adevăratelea. Adică joaca e joacă, nu stai cu mâna pe telecomandă, te uiţi la ştiri - care, apropo, sunt toate numai negative - şi printre picături te faci că îl bagi şi pe el în seamă... Noi nu avem cablu tv acasă, copiii mei au voie să se uite la desene animate doar 15-20 de minute, în week-end. În rest, putem face atâtea lucruri frumoase împreună. Vreau să-i învăţ că în viaţă primează bucuriile simple şi valoarea pe care o au ele pentru noi. Dacă mergem la cumpărături, de exemplu, şi ajungem la raionul de jucării, iar fetele mele îşi doresc ceva, le întreb dacă au nevoie neapărat de acel lucru. E foarte important să conştientizeze, să facă diferenţa între necesitate şi dorinţe, capricii. Dacă motivul pentru care vor ceva e acesta din urmă, atunci ele ştiu că există şi un termen în care pot obţine ceva, şi că trebuie să facă anumite lucruri pentru asta, să se comporte într-un anumit fel...

„Din plastilină se pot naşte mereu alte şi alte forme”
- Dar cum reuşeşti să faci un copil să opteze pentru un set de creioane colorate, să zicem, în loc de o maşină sau o păpuşă foarte sofisticată?
- Cum spuneam, în familia mea, vreau să primeze bucuriile simple şi valoarea pe care o au lucrurile pentru noi. Adică să apreciezi un anumit obiect dincolo de ceea ce reprezintă el, în primul rând fiindcă e cumpărat/dăruit cu dragoste. Dacă nu faci asta şi te gândeşti întotdeauna la valoarea materială, e greu să fii fericit. De aceea ajung foarte mulţi copii cu foarte mulţi bani să se drogheze, pentru faptul că întotdeauna le-au fost satisfăcute dorinţele, şi ei nu mai apucă să se bucure cu adevărat de nimic. Un copil trebuie să se bucure de un set de creioane colorate sau de plastilină, cu care se poate juca oricât, fără să se plictisească, fiindcă din ea se pot naşte întotdeauna alte şi alte forme... Deci, plastilina înseamnă mai mult decât o maşinuţă sau o brăţară, de exemplu, fiindcă ea se poate transforma în oricare dintre aceste obiecte. Am trecut şi noi printr-o situaţie financiară care nu era foarte bună, dar am învăţat să înlocuim lucrurile şi să ne satisfacem nevoile.

„Cei mici trebuie ajutaţi să exprime ceea ce simt”
- Teoretic, ceea ce spui ştiu mulţi părinţi. Dar puţini reuşesc să facă acest lucru. Practic, voi cum reuşiţi să faceţi asta?
- E nevoie de multă dragoste, de răbdare, de comunicare... Trebuie să vorbeşti cu copilul, să îl întrebi de fiecare dată ce simte, ce îi place şi ce nu - fiindcă ei nu ştiu să-şi exteriorizeze sentimentele - acesta este şi motivul pentru care, la club, un psiholog stă de vorbă săptămânal cu copiii, ca să-i ajute să exprime ceea ce simt. Apoi, trebuie să îi explici ce se întâmplă şi ce vrei de la el, întocmai ca unui om mare. Chiar dacă îi vedeţi mici şi fragili, piticii au o capacitate de înţelegere extraordinară. Spre exemplu, eu am observat că cei mici consumau foarte multă hârtie după ce se spălau pe mânuţe, chiar şi o jumătate de cutie de şerveţele. Evident că nu înţelegeau de ce trebuie să folosească mai puţine, aşa că am încercat să le povestesc despre natură, despre reciclare, dar nu aveam mari sorţi de izbândă, aşa că am apelat la lecţia de ecologie.

„Responsabilizare: fiecare îşi udă grâul său dimineaţa”
- În ce constă „lecţia de ecologie”? Ce aţi reciclat?
- Le-am povestit eu că hârtiile sunt făcute din arbori, care cresc foarte greu, aşa că nu trebuie să consumăm mai multă decât e necesar. Apoi, le-am spus că, pentru a tăia cât mai puţini pomi, putem recicla hârtia. Şi am luat de la un magazin de obiecte reciclate câteva ghivece din hârtie, foarte drăguţe. Le-am spus povestea lor, apoi am făcut proba, să vedem cât de repede sau de greu cresc plantele. Aşa că, într-o zi, i-am pus pe fiecare să-şi aleagă un ghiveci, am scris pe el numele persoanei şi le-am arătat cum pot pune acolo puţin pământ, iar apoi să planteze grâu. Ca să fac acţiunea noastră şi mai distractivă, le-am spus o poveste a bobului de grâu, i-am pus să-l analizeze atent şi să vadă că arată ca un bebeluş, aşa că, după ce e plantat, ca să crească, trebuie udat regulat, trebuie iubit, ţinut la lumină... Practic, e şi o lecţie de responsabilizare, fiindcă fiecare îşi udă grâul său, şi dimineaţa, când vin la club, micuţii sunt tare curioşi să vadă dacă a încolţit, dacă a crescut vreun pic... Iar eu le explic de fiecare dată că, pe cât de greu cresc plantele şi pe cât de mult trebuie îngrijite, pe atât de repede oamenii le consumă sau le distrug. De aceea trebuie să fim atenţi la tot ce ne înconjoară, să existe un echilibru în toate.

„Dacă totul e ca o poveste, reţin mai uşor“
- Cum altfel îi mai poţi impulsiona sau responsabiliza pe cei mici?
- La cursuri am făcut împreună covrigei, i-am ajutat să facă mărgele, au pictat şi au plecat cu tablourile acasă, au făcut cerceluşi din quiling, pe care i-au oferit mamelor lor - îţi dai seama ce mândrie pe mămică atunci când a primit cadou de la copilul său o pereche de cerceluşi pe care-i poate purta?! Punem accent foarte mare pe creaţie. Încercăm să-i atragem prin tot felul de trucuri, să fie totul ca o poveste pentru ei, fiindcă aşa reţin mai uşor ceea ce vrem să le transmitem.