de Dana Purgaru
Oamenii de ştiinţă de la Universitatea australiană Macquarie au descoperit recent că, deşi cuplurile se descurcau mai prost la enumerarea vacanţelor petrecute împreună atunci când îşi aminteau de ele în doi, aceste şedinţe sociale erau pline de anecdote şi detalii adiacente care nu apăreau în şedinţele individuale.
O soluţie excelentă la bătrâneţe
Partenerii de viaţă care îşi structurau abordarea împreună şi erau mai pregătiţi să elaboreze pe marginea contribuţiilor celuilalt s-au descurcat mai bine la rememorarea vacanţelor decât cei care erau mai pasivi sau critici. Întâmplările mai bogate în informaţii erau, de asemenea, rememorate mai uşor de partenerii care se considerau mai apropiaţi. Ţinând cont de faptul că adulţii mai în vârstă tind să aibă cele mai mari dificultăţi de memorie mai degrabă în cazul informaţiilor autobiografice decât în cazul faptelor abstractizate, cuplurile vechi au cele mai mari beneficii rememorând împreună evenimente din trecut.
Oamenii de ştiinţă au concluzionat aşadar că este posibil ca, pe măsură ce îmbătrânim, să compensăm inexactitatea sistemelor noastre episodice, folosindu-ne de sprijinul memoriei oferite de un partener de încredere. Asta ar putea explica de ce atunci când un partener din cadrul unui cuplu mai în vârstă suferă o deteriorare a funcţiei cognitive, celălalt îl urmează la scurt timp.