de Dana Georgescu
V-ați întrebat adesea, atunci când v-a plăcut de cineva, cum puteați face ca să se îndrăgostească de dumneavoastră? Nimic mai simplu, spun oamenii de știință. Cheia stă în asemănări. Astfel, aspectul, personalitatea, apropierea geografică, afecţiunea reciprocă, satisfacerea nevoilor, atracţia sexuală, interacţiunea socială, pirivirea, vocea sau postura corpului, dorinţa de a avea o relaţie, timpul petrecut împreună, dar și misterul trebuie să se regăsească de ambele părți pentru ca săgeata lui Cupidon să se înfigă în inima care trebuie și să rămână cât mai mult acolo.
Firile nu trebuie să fie foarte diferite
Partenerii care au atitudini, comportament și temperament asemănător rămân deseori mai mult timp împreună, au concluzionat oamenii de știință în urma studiilor. Așadar, secretul pentru a ajunge la inima persoanei dorite stă în lucrurile pe care cei doi le au în comun, în ciuda mitului potrivit căruia cei care au firi și preocupări aflate la poluri opuse sunt cei mai potriviți unul pentru altul. De asemenea, cercetările arată că un cuplu este mai fericit şi mai compatibil dacă partenerii au şi un nivel de educaţie, dar și social cât mai apropiat. De aceste lucruri trebuie ținut cont și la primele întâlniri. Robert Cialdini, expert în tehnici de persuasiune, spune că, atunci când vreţi să cunoaşteţi pe cineva, este esenţial să puneţi accent în discuţie pe lucrurile pe care le aveţi în comun.
Aspectul fizic nu este atât de important pe cum se crede
Un alt mit este că aspectul fizic este definitoriu. Oamenii de știință au ajuns la concluzia că o persoană care se află în căutarea unui partener de viață nu pune atât de mult accent pe aspect, așa cum se crede. Acest lucru este valabil în special pentru femei. Un studiu a demonstrat că atunci când sunt păcălite că sunt suspuse unui test cu detectorul de minciuni, femeile recunosc că sunt mai atrase de bărbaţii frumoşi. Dar, când li se spune că nu sunt testate cu acel aparat, cele mai multe spun că pentru ele aspectul fizic nu prea contează.
Apropierea geografică contează
Și apropierea geografică s-a dovedit a avea o mare importanță, în special în alegerea partenerului de viață. În cadrul unui studiu realizat în Ohio în 1950, 431 de cupluri căsătorite au fost chestionate. Dintre acestea, 54% au declarat că partenerii locuiau destul de aproape unul de altul când au ieşit prima dată împreună la întâlnire. Cu cât distanţa dintre cei doi era mai mare, cu atât scădea rata de căsătorii. Practic, expunere repetată a celor doi duce de cele mai multe ori la formarea sentimentelor de simpatie. Atenție! Cei care sunt în permanenţă acasă şi la birou nu trebuie să se mire că rămân singuri. Locul unde petrec mare parte din timp este foarte important, pentru că acolo îşi pot cunoaşte partenerul.
Cei nesiguri pe ei nu inspiră încredere
Deși de multe ori se crede că dragostea e oarbă, caracterul celuilalt nu trece neobservat. Persoanele care au avut mai multe relaţii sunt mai sigure pe ele şi, de obicei, şi viitoarele relaţii ale lor vor fi promițătoare. Dar cei care sunt mai nesiguri pe ei tind să considere dragostea mai mult un joc, iar acest lucru duce la o relaţie conflictuală şi mai puţin intimă, spun cercetătorii, care au prezentat aceste teorii în volumul „Falling in Love: Why We Choose the Lovers We Choose”. În plus, persoanele nesigure pe ele nu manifestă încredere pentru cei care sunt în căutare de relații de lungă durată.
Emoțiile puternice unesc, dar nu întotdeauna e vorba despre dragoste
Există, de asemenea, un mit potrivit căruia două persoane își unesc cel mai bine destinele când trec prin emoţii puternice, chiar negative, cum sunt cele din urma unei despărţiri, după pierderea unei persoane dragi sau într-o situație de calamitate, ele devenind astfel mai vulnerabile și mai dornice de afecţiune. Un subiect din cinci a declarat în cadrul unui chestionar că a început o relaţie într-o perioadă agitată a vieţii sale.
Totuși, specialiștii avertizează că orice situaţie care ne face mai emotivi, mai sensibili ne poate păcăli, astfel că vom crede că suntem îndrăgostiţi, deşi de fapt nu suntem.
Secretul pentru a ajunge la inima persoanei dorite stă în trăsăturile comune ale celor doi