Main menu

header

609 23 1de Dana Georgescu

În peste 90% dintre culturile lumii, și chiar în rândul anumitor animale, sărutul semnifică interesul pentru celălalt. De altfel, Charles Darwin, celebrul naturalist britanic, fondatorul teoriei referitoare la evoluția speciilor, susținea că sărutul reprezintă un gest instinctual care denotă disponibilitatea celor doi parteneri pentru reproducere. Iată câteva dintre benefici- ile, dar și curiozitățile legate de acest gest universal, poate cel mai des practicat din lume.

Sentimentul că suntem „în al nouălea cer” există

Sărutul este modul prin care ne exprimăm sentimentele faţă de o altă persoană. Însă, în momentul acela, în organismul nostru se petrec lucruri uimitoare. Spre exemplu, sunt eliberaţi hormoni precum dopamina, serotonina și oxitocina, care ne îmbunătăţesc starea de spirit și ne fac să ne simțim „în al nouălea cer”. De asemenea, sunt declanșați hormonii cunoscuţi sub numele de endorfine, ce împiedică difuzarea senzaţiei de durere de la nervi către creier. Mai mult decât atât, sărutul este benefic pentru persoanele care suferă de dureri cronice, cauzate de boli precum artrita sau cancerul, dar atenuează și durerea cauzată de crampele menstruale. Acest gest este binevenit și pentru cei care suferă de dureri de cap şi migrene recurente, lucru care se datorează tot secreţiei de dopamină, serotonină şi endorfină, acestea fiind capabile să uşureze resimţirea neplăcerilor, acționând asemenea medicamentelor analgezice.

Este întărit sistemul imunitar

609 23 2În timpul sărutului, sistemul nostru imunitar este ajutat de celulele de imunoglobină A să lupte cu germenii. Totodată, sărutul ajută la scăderea imunoglobinelor E, prin eliberarea de histamină din celulele mastocite, responsabile de declanşarea reacţiilor alergice. În plus, sărutul duce la scăderea presiunii arteriale, prin dilatarea vaselor de sânge din corp, și la o scădere a stresului acumulat de-a lungul zilei. Nu trebuie uitat nici că sărutul cauzează creşterea nivelului de salivă din interiorul cavităţii bucale. Astfel, sunt eliberate enzime, care curăţă placa bacteriană de la suprafaţa dinţilor şi este împiedicată apariţia cariilor.

Un „sport” binevenit

Cine ar bănui că în timpul sărutului sunt angrenaţi 34 de muşchi faciali, dar şi alţi 112 muşchi ai capului? Iată, așadar, un mod pozitiv de a îmbunătăţi tonusul muşchilor feţei, dar şi pe cei ai gâtului. Și dacă tot a venit vorba despre „sport”, există studii potrivit cărora în timpul unui sărut de circa 20 de secunde sunt arse câteva calorii.

Contribuie la evaluarea posibilului partener de viață

Un alt beneficiu al sărutului este faptul că acesta ne ajută să analizăm calitatea unui posibil partener prin gust şi miros. Ținând cont că buzele sunt cea mai expusă zonă erogenă a corpului și că au numeroase terminaţii nervoase, iar o atingere fină transmite creierului o cascadă de informaţii, sărutul activează o porţiune a creierului asociată cu informaţia senzorială şi duce la eliberarea a numeroşi neurotransmiţători şi hormoni. Totodată, cercetătorii suedezi au arătat că femeile sunt cel mai atrase de mirosul bărbaţilor care au un cod genetic diferit de al lor în ceea ce priveşte sistemul imunitar. Oamenii de ştiinţă suspectează că un cuplu cu două coduri diferite de a lupta împotriva afecţiunilor ar putea face copii mai rezistenţi şi cu sistem imunitar mai puternic. De asemenea, potrivit unui raport emis de cercetători din Olanda, în timpul unui sărut de zece secunde, un cuplu face schimb de circa 80 de milioane de bacterii. Cu toate că bacteriile transmise pe această cale sunt mai puţine decât cele transmise prin strânsul mâinii, mulţi s-ar putea arăta deranjaţi de acest aspect, însă oamenii de ştiinţă atrag atenția că, în ciuda acestui lucru, sărutul are beneficii, deoarece „gustul” partenerului ajută corpul să determine gradul de compatibilitate la nivel genetic.

59% dintre bărbaţi şi 66% dintre femei au pus capăt unei relaţii din cauza unui sărut nereuşit, conform psihologilor de la Universitatea de Stat din New York

Prima înregistrare cu un sărut datează din anul 1872

Prima înregistrare cu un sărut datează din anul 1872. În imagini apar două femei dezbrăcate care au fost pozate de fotograful englez Eadweard Muybridge. Deoarece atunci nu se inventaseră camerele video, Muybridge a folosit mai multe camere foto fixe, care au înregistrat imaginile secvenţial, creând un filmuleț. De ce două femei? Din cauza concepţiilor care existau în acea perioadă, el nu a putut filma un bărbat şi o femeie, ci două femei. Două femei sărutându-se nu era considerat un lucru ieșit din comun în acea vreme, iar intenția lui Muybridge a fost aceea de a arăta mai clar modul în care corpul uman se mişcă. El nu a putut utiliza bărbați, deoarece homosexualitatea era condamnată în acea perioadă.