de Roxana Istudor şi Alex Brădescu
Studii de amploare au dat la iveală faptul că, în ultima perioadă, gustul celor care se află în căutarea partenerului potrivit este mult mai complex, depășind simplul stadiu de frumusețe fizică, arată sciencedaily.com.
Percepere prin toate canalele
Atractivitatea unei persoane a început să depășească, la nivel de percepție din partea celor interesați, simpla frumusețe fizică. Deși datele imaginii rămân foarte importante, un loc tot mai pregnant în imaginea de ansamblu au început să-l ocupe vocea și parfumul persoanei care trezește interesul. Potrivit cercetătorului Agata Groyecka, de la Universitatea din Wroclaw, Polonia, „rolul celorlalte simțuri în evoluția relațiilor sociale crește rapid. Perceperea unei persoane prin toate aceste trei canale furnizează un spectru mult mai larg și mai de încredere de informație”.
Nasul și urechile, la fel de importante ca ochii
Nasul și urechile au ajuns în ultima perioadă la fel de importante ca ochii atunci când vine vorba despre evaluarea unui eventual partener. În condițiile în care studiile referitoare la aceste două simțuri, auzul și mirosul, au fost destul de rare în deceniile din urmă, echipa de specialiști polonezi a decis să deruleze o cercetare care să reflecte aceste tendințe. Astfel, s-a descoperit că varietatea și cantitatea informațiilor despre o persoană de interes cresc exponențial atunci când în joc intră și ochii, și urechile, și nasul. Mai mult, s-a ajuns până la reacții de ordin intuitiv, unele persoane reușind să ghicească din vocea cuiva ce vârstă are.
Informație prin deducție
Și nu doar atât; pe măsură ce observațiile au înaintat, s-a constatat că ascultătorii puteau percepe doar după auz caracterul persoanei, dacă are o fire dominatoare, dacă este prietenoasă sau dacă este într-o stare emoțională anume. S-a putut detecta chiar și dacă persoana are o anumită înălțime sau greutate și, cu totul surprinzător, s-a constatat că se poate deduce o mare cantitate de informație doar cu ajutorul mirosului.
„Sper ca acest studiu să inspire cercetătorii să exploreze mai în profunzime rolul auzului și mirosului în evoluția relațiilor sociale“ Agata Groyecka, Universitatea din Wroclaw