de Călin Popa şi Florica Pintea
Deși se spune că partenerul de cuplu este ideal, se pare că majoritatea îndrăgostiților nu doar încearcă să-i schimbe pe cei considerați perfecți, dar sunt convinși că au și reușit.
„Modificări constructive” în forul interior
Un studiu de dată recentă arată că nouă din zece persoane care se găsesc într-o relație de cuplu sunt convinse că au reușit să „îmbunătățească” partenerul de când sunt împreună. Cercetarea, care a inclus datele a peste 2.000 de americani, a relevat un uimitor procent de 90% persoane îndrăgostite care afirmă că au contribuit major la felul în care partenerii au făcut „modificări constructive” în forul interior. Pe de altă parte, circa 70% dintre cei analizați consideră că și ei înșiși sunt schimbați în bine de când se află în relația actuală.
Mai ordonați, mai îngrijiți, mai organizați
Cifrele date la iveală de studiul unei companii de marketing arată că prima îmbunătățire menționată este capacitatea de a menține ordinea acasă în mai mare măsură. Astfel, de când sunt cu partenerul actual, cei analizați afirmă că gătesc mai des (57%), 40 de procente spun că nu mai lasă vasele nespălate, iar 42 de procente dintre intervievați recunosc că își țin locuința mult mai ordonată. Rezultatele sunt notabile în special în dreptul bărbaților - 57% admit că au învățat să fie mai ordonați și mai îngrijiți de când sunt în relația de cuplu (prin comparație, doar 29% dintre femei susțin acest lucru). Mai mult, trei sferturi dintre respondenții bărbați și-au propus să facă o curățenie generală în acest an, notează studyfinds.org.
Trei sferturi dintre cei chestionați se declară nemulțumiți de cel puțin unul dintre obiceiurile partenerilor
Impresie puternică unii asupra altora
Nici cultura nu este uitată. Pe palierul spiritual, o treime dintre respondenți declară că partenerul le-a influențat în bine deciziile cu privire la ce să urmărească la televizor, ce stil de viață să adopte pentru a fi mai în formă și mai fericiți, ce să citească. „Persoanele aflate într-o relație îndelungată fac o impresie puternică unele asupra altora, influența mergând până la stilul vestimentar, plăceri, organizare domestică”, argumentează Curtis Eggemeyer, unul dintre autorii cercetării. De pildă, preferințele muzicale și alegerile vestimentare s-au schimbat la 35%, respectiv 30% dintre cei care se află într-o relație de cuplu.