de Călin Popa şi Adrian Barna
Indiferent despre ce activitate este vorba - un meci, un film urmărit la televizor, o masă în oraș - râsul împreună cu persoana iubită este una dintre cele mai bune formule de a menține legătura solidă în cuplu și partenerii apropiați, arată un studiu de dată recentă.
Întărește relaţia celor doi
Experții Departamentului Comunicare din cadrul Universității din Kansas, SUA, au ajuns la concluzia că râsul cu partenerul de cuplu este foarte important, întrucât întărește legătura celor doi prin umor. „Jocurile care stârnesc amuzament, râsul cu persoana apropiată este o componentă crucială în întărirea cuplului și securizarea legăturii afective dintre cei doi”, punctează specialistul Jeffrey Hall.
Indicator al interesului reciproc
După analizarea minuțioasă a 39 de studii în materie și experimente efectuate asupra a peste 15.000 de subiecți, realizatorii cercetării au observat faptul că râsul împărtășit este, de asemenea, și un indicator al faptului că partenerii sunt atrași unul de celălalt. În același timp, s-a ajuns la concluzia că și percepția externă este schimbată. Mai precis, atunci când oamenii din jur consideră că doi îndrăgostiți sunt amuzanți și se distrează bine împreună, înseamnă că sunt norocoși în dragoste.
„Umorul cu circuit închis”
Cele mai longevive cupluri s-au dovedit a fi cele care creează umor împreună pentru a se bucura de acesta. Există parteneri care fac tot felul de glume „interne”, doar pentru uzul lor, diverse glume și farse nevinovate, care îi fac pe amândoi să râdă copios. Dintre toate cuplurile studiate care se amuză împreună, acestea s-au dovedit cele mai puternice. „Oamenii spun că doresc ca partenerul să aibă simțul umorului, dar acesta este un concept general. Dacă privim în detaliu, rezultă că îndrăgostiții care își creează glume în cercul lor închis sunt mult mai longevive. Satisfacția cea mai mare în cuplu este dată de umorul pe care cei doi îl realizează ei înșiși”, adaugă Hall.
„Un simț al umorului agresiv, cu ironii deplasate la adresa partenerului sau a familiei sale, este o cale sigură spre destrămarea relației“ (Jeffrey Hall, Universitatea Kansas)
Împărtăşirea, cheia succesului
Potrivit specialiștilor, nu contează dacă partenerii nu au același stil de umor, ci doar ca amândoi să considere amuzant ceea ce îl distrează pe celălalt. „Nu este relevant dacă umorul unuia este compatibil cu al celuilalt, dacă este mai bun sau mai puțin accentuat. Contează ca partenerii să-l împărtășească. Prin asta se reafirmă de fiecare dată legătura”, mai spune Hall.