de Călin Popa şi Florica Pintea
Mulți afirmă că apreciază onestitatea, dar nu toți spun adevărul. Însă, potrivit specialiștilor americani, aceasta este calea cea mai sigură către reușita relațiilor, de la cele de prietenie la cele de cuplu, care durează o viață.
Partenerii își doresc să audă adevărul
Specialiștii de la Școala de Business Booth, din Chicago, au descoperit că teama generală a oamenilor față de onestitate este nefondată și, de asemenea, că cei mai mulți dintre noi abia așteaptă să poată fi deschiși și cinstiți cu celălalt. Acesta este rezultatul unui studiu extins, care a dat la iveală faptul că, pe de o parte, în societatea actuală, majoritatea oamenilor mai spun și minciuni pentru a evita ce cred ei că s-ar întâmpla dacă ar fi onești, dar, pe de altă parte, că acest obicei este inutil și cu efect advers, de generare a neîncrederii, întrucât cam toți partenerii își doresc să audă adevărul de la cei apropiați.
Legătură afectivă și socială
Pentru a ajunge la aceste rezultate, experții au observat ce se întâmplă atunci când partenerii relaționează între ei în modul cel mai onest și dacă rostirea adevărului, în conformitate cu propriile păreri și convingeri, este atât de periculoasă cum cred unii. „Am descoperit că partenerii judecă greșit consecințele onestității. Pentru interlocutor, aceasta este binevenită, nu face răul imaginat, ci, dimpotrivă, leagă foarte mult din punct de vedere afectiv și social. Am mai observat că evitarea onestității îi face pe parteneri să piardă ocazii și momente pe care și le-ar dori în viața lor”, este de părere specialista Emma Levine, co-autor al studiului. Alte teste realizate pe grupe diferite de participanți au avut același rezultat, ceea ce i-a determinat pe experți să concluzioneze că cinstea este într-adevăr cea mai bună cale de a reuși într-o relație.
„Luate împreună, rezultatele testelor noastre sugerează faptul că evitarea onestității în relație este o greșeală“ Emma Levine, Școala de Business Booth, Chicago