Main menu

header

742 27 2de Călin Popa şi Adrian Barna

În ciuda multitudinii de site-uri și de aplicații care promit „partenerul perfect”, găsit prin algoritmi complicați și uneori la capătul lumii, în viața reală se pare că învingătoare în lupta cu o competiție de multe ori computerizată ies tot persoanele „de treabă”.

Potrivirea perfectă este doar reclamă

Un studiu recent derulat la Universitatea din Michigan, SUA, a pus în evidență faptul că, la sfârșitul celor mai complicate căutări ale partenerului ideal prin toate mijloacele pe care le pune la dispoziție tehnologia, oamenii își doresc, în fond, parteneri „de treabă”. Exact ca în toate epocile istorice pe care omenirea le-a depășit. „Mulți investesc serios în a găsi parteneri compatibili și, dacă se poate, potriviți la perfecție, dar acestea sunt doar reclame. Studiul nostru atestă faptul că, în adâncul sufletului, toți ne dorim parteneri de treabă, plăcuți, serioși, buni”, argumentează specialistul Bill Chopik, autor al studiului.

Compatibilitatea, picătură într-un ocean

Pentru a defini ce înseamnă partenerul perfect pentru omul contemporan, cercetătorii au desfășurat cel mai amplu și îndelungat studiu de până acum pe această direcție, observând și colectând date de la peste 2.500 de cupluri, timp de 20 de ani. Măsurând impactul personalității partenerilor asupra relației, experții au constatat legătura dintre datele personale ale firii fiecăruia și gradul de satisfacție în relație. Spre surprinderea specialiștilor, interesele comune sau personalită- țile similare intră foarte puțin în ecuația succesului unei relații. Mult mai importante se dovedesc trăsături de caracter ca empatia, cumsecădenia, comportamentul frumos. „Nu știm de ce inima alege cum alege, dar studiul nostru arată că este vorba despre mult mai mult decât simpla compatibilitate”, conchide Chopik.

 

Potrivit cercetătorilor de la Universitatea din Michigan, aplicațiile și site-urile de dating ar trebui să-și schimbe abordarea legată de căutarea „potrivirii perfecte“