Main menu

header

de Daniela Purgaru

Sunteţi un cuplu şi v-aţi asumat viaţa în doi cu tot ce presupune ea? Totuşi, vă simţiţi foarte greu atunci când rămâneţi singuri? Psiholog Dana Cristea (foto), de la Clinica „TerapiaM”, vă spune ce trebuie să faceţi pentru ca distanţa, care intervine uneori, să nu vă afecteze comuniunea. În viaţa de cuplu este posibil să apară situaţii în care să nu vă convină desfăşurarea evenimentelor, cum ar fi când partenerul este nevoit să plece într-o deplasare pentru o perioadă. Nu vă simţiţi în largul vostru într-o astfel de conjunctură, dar, dacă nu există alternative, va trebui să treceţi şi peste asta, bineînţeles, împreună.

ată ce este bine să faceţi:

Nu e cel mai rău lucru din lume
- nu vă lăsaţi pradă gândurilor negative;
- nu trebuie să vă domine lipsa partenerului. Priviţi-o ca pe o provocare, în care o să vedeţi cum v-a transformat viaţa în doi şi ce fel de cuplu formaţi. Sunteţi suficient de independenţi, chiar dacă aveţi multe lucruri în comun şi faceţi majoritatea lucrurilor împreună?;
- evitaţi să gândiţi că plecarea partenerului este cel mai greu lucru de trecut, că situaţia dumneavoastră este cea mai dificilă.

Gândiţi pozitiv!
- gândiţi pozitiv şi îndreptaţi-vă atenţia spre propria persoană. Vedeţi situaţia în ansamblu şi nu analizaţi detaliile;
- încercaţi să vă puneţi în locul partenerului, să vedeţi că nici lui nu îi este uşor, poate chiar mai greu, pentru că este departe de casă şi de dumneavoastră;
- comunicaţi cu partenerul dumneavoastră şi sprijiniţi-l să ducă la bun sfârşit sarcina pe care o are de îndeplinit. Astfel, raportându-vă la „voi” şi nu doar la propria persoană, o să vă fie mai uşor să depăşiţi această etapă a vieţii.

Pregătiţi-i o surpriză de bun venit
- pentru a vă ocupa timpul pe care altfel l-aţi fi petrecut împreună este indicat să faceţi câteva dintre lucrurile de care nu aţi avut timp de mult sau pe care le făceaţi de obicei pe fugă. Acordaţi acum atenţia necesară micilor plăceri;
- pregătiţi din timp o surpriză de bun venit partenerului, astfel încât la revenirea sa să redescoperiţi frumuseţea relaţiei de cuplu.

Dacă doriţi să primiţi mai multe sfaturi legate de îmbunătăţirea relaţiei de cuplu, apelaţi la serviciile Clinicii „TerapiaM” din Str. Dumbrava Roşie, nr. 12A, sector 2, Bucureşti sau puteţi suna la numărul de telefon 021/210.25.65.