de Ştefania Băcanu şi Florica Pintea

Modelele comportamentale pe care le-am avut în copilărie ne influențează stilul de atașament dezvoltat în timpul vieții. Unii sunt nesiguri, anxioși, au nevoie și caută cu disperare atenție, alții evită apropierea de oameni din teama de a nu suferi. Deși diferite, cele două tipare se atrag ca un magnet. Psihologul Alina Alexandru ne-a vorbit despre această legătură, dintre un evitant și un anxios, cum funcționează fiecare și cum pot avea o relație armonioasă.

„Principala problemă este nevoia de intimitate”

- Care este principala sursă a conflictelor în cuplu?

- Este vorba despre atașamentul nesigur. Două persoane se îndrăgostesc, își iau un angajament unul față de celălalt şi încep să pună bazele unei vieți împreună. Prima etapă a relației presupune predominanta emoțiilor pozitive și mari așteptări legate de o viață plină de iubire și de implicare. Însă, după disiparea euforiei inițiale, cei doi se trezesc la realitate. Din cauza diferențelor inerente dintre ei, apar blocajele în comunicare, conflictele recurente, se pierde intimitatea și se ajunge la indiferență sau chiar abuzuri. Cei care se simt prinși într-o spirală de comportamente mai mult sau mai puțin disfuncționale și nu găsesc soluții pentru ele, ajung la insatisfacție și nefericire.

- De ce se schimbă pe parcursul relației? Ce se întâmplă?

- Acesta este scenariul clasic al cuplurilor formate dintr-o persoană cu atașament anxios și o persoană cu atașament evitant. Ambele sunt tipuri de atașament nesigur. Inițial, între aceste persoane are loc o atracție foarte puternică datorită personalităților complementare. La începutul relației de cuplu, aceste diferențe sunt o sursă de satisfacție și de apreciere, dar, pe măsură ce trece timpul și se cunosc mai bine, diferențele, care au fost cândva o sursă de echilibru, devin din ce în ce mai exagerate și mai blamate. Principala problemă a acestui tip de cuplu este nevoia de intimitate, care în cazul persoanei anxioase este foarte mare, iar în cazul persoanei evitante este redusă. Atunci când există acest dezacord puternic în privința nivelului de apropiere, el va domina relația și va sta la baza majorității conflictelor ulterioare, care devin din ce în ce mai dese și mai intense. Astfel, apare anxietatea și blamarea reciprocă, ceea ce duce la și mai multe conflicte, formându-se, astfel, un cerc vicios care duce cuplul într-un impas.

„Indivizii anxioși își doresc cu disperare o legătură simbiotică”

- De unde se trage atașamentul nesigur?

- Stilurile de atașament dobândite în copilărie se impregnează adânc în personalitatea umană și se manifestă pe parcursul vieții, constituind baza de raportare în relațiile romantice. Ele determină modelele interne despre sine şi ceilalţi și influențează în mod semnificativ toate palierele fiinţei umane. Persoanele cu atașament anxios au un model negativ despre sine și unul pozitiv despre ceilalți, astfel că ele resimt foarte puternic teama de abandon și își direcționează toată atenția și resursele pentru a menține proximitatea față de partener, pentru a proteja relația de atașament, fără de care ele simt că nu pot supraviețui. Însă, atunci când reușesc acest lucru, nu ating starea de confort de care au nevoie, deoarece, în sinea lor, ele cred că nu sunt suficient de bune, că nu merită, așa că dau dovadă de comportamente care îi îndepărtează pe parteneri.

- Cum se manifestă această anxietate?

- Indivizii anxioși își doresc cu disperare o legătură simbiotică, din cauza foamei emoționale pe care o au. Vor să fie completați sau salvați de celălalt. Au o imagine de sine negativă și anxietate ridicată, care se domolește numai atunci când sunt în contact cu partenerul romantic. Atribuțiile pe care persoanele cu atașament anxios le fac cu privire la comportamentul partenerilor, în timpul și după conflictele din cuplu, exacerbează nesiguranța lor. Atunci când se simt nesigure de sentimentele celorlalți, devin exigente și posesive. Ele pot interpreta, de asemenea, acțiunile independente ale partenerului drept confirmare a temerilor lor.

„Abandonează primele pentru a evita să fie abandonate”

- Cum se comportă evitanții?

- Și persoanele cu atașament evitant resimt această teamă de abandon, însă pentru că acestea au un model pozitiv despre sine și un model negativ despre ceilalți, la ele se manifestă în comportament prin distanțare fizică sau emoțională. Acestea abandonează primele pentru a evita să fie abandonate. Persoanele cu acest stil de atașament doresc un nivel ridicat de independență, adesea, ca o încercare de a evita intimitatea unei relații. Ele se privesc pe ele însele ca fiind autosuficiente și își neagă nevoia de contacte apropiate. Acești indivizi tind să-și suprime și să-și ascundă sentimentele și fac față respingerilor prin distanțare.

- Un evitant are nevoie de un anxios, și invers?

- De obicei, persoanele cu atașament anxios sunt atrase puternic de cele cu atașament evitant și, împreună, formează cupluri în care afectivitatea este ba foarte intensă, ba foarte scăzută, tocmai pentru că acești parteneri își confirmă unul altuia această schemă timpurie de abandon, care contaminează identitatea fiecăruia. Persoanele cu stil de atașament anxios nu numai că selectează parteneri care sunt mai puțin disponibili, adică cu stil de atașament evitant, dar pot, de asemenea, să-i perceapă denaturat, amplificând orice gest de respingere al acestora. În cele din urmă, uneori, chiar provoacă partenerul în moduri care îl influențează pe acesta să se retragă și să creeze mai multă distanță.

„Când înţelegi trecutul, poţi face alegeri mai bune pentru viitor“

- Ce șanse de reușită au cuplurile anxios-evitante?

- Stilurile de atașament sunt stabile, au tendința de a se menține, dar sunt și flexibile, adică în anumite situații, ele se pot schimba. Cea mai sigură modalitate este, pentru o persoană care nu face parte dintr-un cuplu, de a avea o relație cu o persoană cu stil de atașament sigur, în cadrul căreia se poate experimenta în mod constant o mai mare disponibilitate și siguranță emoțională. Doar așa, o persoană cu atașament nesigur se poate comporta mai constructiv în relații și se poate bucura de mai multă sănătate mentală și fizică reușind, ulterior, să dezvolte și ea un atașament securizant. În cazul persoanelor aflate deja într-un cuplu anxios-evitant, cea mai bună soluție este psihoterapia de cuplu sau psihoterapia individuală, în cazul în care unul dintre parteneri este reticent în a se implica în acest demers.

- Cum pot fi ajutate persoanele anxioase și salvate din propria capcană?

- Persoanele cu atașament nesigur pot explora modul în care s-au format și pot identifica modelul parental de creștere și de educație și sentimentele asociate acestuia. De asemenea, pot investiga experiențele dureroase trăite în cadrul familiei de origine (traume, separări, pierderi, relații nesatisfăcătoare cu părinții, lipsuri materiale, abuzuri și neglijare). Are loc și clarificarea rolurilor greu de adaptat asumate în dinamicile familial originare, dinamici care se perpetuează în cadrul vieții de cuplu. Când oamenii își înțeleg trecutul, pot face alegeri mai bune pentru viitorul lor. Mindfulness-ul somatic, care ajută la autoreglarea emoțională și la trăirea în prezent, autocompasiunea, care clădește încrederea în sine și înțelegerea faptului că ființa umană nu poate evita la infinit suferința și că acceptarea este primul pas spre schimbare, toate acestea sunt instrumente utile pe care persoanele cu atașament nesigur le pot învăța în ședințele de psihoterapie. Este important să învețe să identifice partenerii indisponibili sau instabili și să-i evite total pentru a nu cădea în aceeași capcană din nou. Oricât s-ar strădui respectiva persoană să se schimbe, dacă nu are parte de susținerea celor importanți, eforturile ei vor fi sabotate constant.