Main menu

header

de Maria Petrache

Iubirea doare cu adevărat. Nu o spun doar artiştii şi poeţii în operele lor, ci, mai nou, şi cercetătorii. Noile tehnologii de scanare dovedesc că acea parte a creierului care procesează durerea fizică tratează în acelaşi timp şi durerea emoţională. Astfel, la fel cum la unii oameni o rană fizică poate provoca o durere cronică de lungă durată, unele persoane nu pot reuşi să treacă niciodată peste dramele din amor.

Bărbaţii, mai afectaţi decât femeile
Rezultatele ştiinţifice ale cercetătorilor au demonstrat că foarte multe dintre dureri sunt provocate de excluderea din societate şi din anumite grupuri, de singurătate şi de pierderea unei persoane iubite. Mulţi întreabă dacă suferinţa din dragoste poate să conducă, în final, la deces. Ei bine, cercetătorii susţin că da, se poate muri din dragoste! „Există un risc foarte mare de deces în primele luni de la pierderea persoanei iubite sau de la excluderea dintr-un grup şi apare cu precădere în cazul bărbaţilor”, susţine Martin Cowie, profesor de cardiologie la Spitalul Brompton. Cei privaţi de dragostea persoanei iubite sau separaţi de societate au şanse mult mai mari de a fi implicaţi în accidente, dar şi de a-şi pierde viaţa în urma unui atac de cord. Potrivit studiilor ştiinţifice, hormonii implicaţi în stresul cauzat de astfel de pierderi şi de privaţiuni fac ca probabilitatea producerii unor astfel de evenimente să fie mai mare. Informaţiile descoperite de oamenii de ştiinţă vor fi foarte folositoare pe viitor în identificarea şi tratarea celor a căror durere emoţională are şanse mari să devină cronică, cauzând depresie şi chiar moartea.