Main menu

header

851 20 1de Călin Popa şi Adrian Barna

Reconectarea cu foști parteneri de cuplu este un gest care poate distruge o relație, dar, în pandemie, acest gest a fost „reevaluat”. Potrivit experților, întoarcerea la o iubire veche este un trend care a explodat.

Majoritatea țin „foștii” în stand-by

Un studiu derulat de cercetătorii de la Universitatea din Oklahoma a pus în evidență faptul că întoarcerea la un vechi partener este mai frecventă decât s-ar bănui, iar pandemia nu a făcut decât să exacerbeze acest trend. Concret, datele au relevat, pe de o parte, că partenerii cu tendințe spre negativism sunt mai predispuși să facă apel la „foștii”, iar pe de altă parte, un surprinzător procent de 62% dintre cei chestionați, aflați în relații îndelungate, țin vie comunicarea cu un partener din trecut, pentru orice eventualitate. În același timp, însă, susțin că actuala relație este una exclusivă.

Pentru împăcare sau… de plăcere

Când vine vorba despre a avea relații sexuale cu un fost partener, femeile s-au dovedit mai predispuse să meargă pe acest drum decât bărbații - 54% au întreținut relații intime cu un iubit din trecut - în timp ce 44% dintre bărbați afirmă că au făcut același lucru. Cât despre motive, doar 14 procente dintre cei chestionați au făcut gestul pentru a relua relația, restul afirmă că au recurs la o relație veche din plăcere, pentru că este… reconfortant. „Faptul că societatea se redeschide nu pare să diminueze acest fenomen”, punctează specialistul Brenda K. Wiederhold, de la Interactive Media Institute, din California.

„Înainte de a relua o relație cu un fost partener, este important să evaluați dacă faceți asta din motivele corecte” (Elizabeth Plumptre, specialist în sănătate mintală)