Main menu

header

907 20 2de Roxana Istudor şi Flori Pintea

Privire strălucitoare, „fluturași” în stomac, bătăi mai rapide ale inimii - sunt doar câteva dintre „simptomele” iubirii, pe care oamenii le simt, la propriu, pe pielea lor. Mai mult decât o emoție cu rezonanțe doar în zona sensibilă a psihicului, dragostea produce o adevărată revoluție în întreaga ființă umană. Dar este și o dependență? Iată ce cred specialiștii în neuroștiința iubirii.

„Nevoie fundamentală, cum este cea pentru aer”

Anna Machin, cercetător la Departamentul de Psihologie Experimentală de la Oxford University, realizează o explorare antropologică a științei dragostei în cartea „De ce iubim”, publicată de Editura Trei. Apelând la mijloacele de cercetare ale neuroștiinței, psihologiei și antropologiei, Machin studiază diferitele manifestări ale iubirii, în încercarea de a-i înțelege complexitatea: „Iubirea este un motivator, o nevoie la fel de fundamentală pentru viață precum cea de hrană și aer, și cauza care ne împinge la culmi formidabile de devotament, rezistență și forță, toate în numele iubirii”.

Efecte similare opioidelor

În 1983, psihiatrul american Michael Liebowitz a publicat „Chimia iubirii”, o carte în care făcea o paralelă între experiența sa ca terapeut al dependenților de droguri și manifestările celor profund îndrăgostiți. Volumul a fost suficient pentru a ridica „mingea la fileu” pentru neurologi, cercetătorii neurochimiei iubirii. „Studiile rezultate arată că, într-adevăr, suntem dependenți de iubire. Acest sentiment provoacă la fel de multă dependență ca opioidele, însă dacă abuzul de heroină conduce la un sfârșit tragic, o viață plină de iubire are potențialul de a aduce fericire, satisfacție și sănătate”, subliniază Machin.

„Cocteil” chimic în creier

În momentul când o persoană iubește, organismul produce un cocteil de compuși neurochimici, ale cărui „ingrediente” se schimbă pe măsură ce oamenii trec de la atracție la dorință sexuală și iubire. Oxitocina, dopamina, serotonina și beta-endorfina, fiecare dintre ele cu rol la fel de important, fac parte din această formulă chimică a iubirii. Expresia „îndrăgostit lulea” face o referire clară la această dependență. Interacțiunile cu persoana iubită creează reacții chimice în organism care conferă o stare de bine la care îndrăgostiții doresc acces cât mai frecvent. Când intervine despărțirea, „intrăm într-o stare gravă de sevraj - rămânem dintr-odată fără opioid. De aceea pierderea unei iubiri este o experiență atât de dureroasă fizic și psihologic”, adaug Machin.

Dragostea generează un nivel ridicat de beta-endorfină, care conferă o formidabilă stare de bine, acționând și ca analgezic

Sincronizare la nivelul ritmului inimii

Termenul de „sincronicitate biocomportamentală” a fost lansat de cercetătoarea israeliană în neuroștiințe Ruth Feldman și se inspiră din acea sincronicitate a comportamentului observată între persoanele foarte atașate unele de altele. Părinții și copiii își împrumută tonalitatea vocii, expresiile sau gesturile și la fel se întâmplă și cu îndrăgostiții. Însă aici lucrurile merg mult mai departe. De la nivel comportamental, sincronicitatea ajunge și la nivel fiziologic. Potrivit specialistului, când interacționează îndrăgostiții, tensiunea vasculară, temperatura corpului și ritmul cardiac li se sincronizează. Fenomenul se observă și la nivelul creierului. „La cuplurile romantice, sincronizarea undelor gama are loc în regiunile parietale temporale ale creierului”, detaliază Machin.