Main menu

header

933 20 3de Roxana Istudor şi Daniel Şuta

Relațiile cu probleme ale adolescenților pot avea consecințe de durată asupra sănătății acestora, arată rezultatele unor studii extinse, care au relevat faptul că urmările nefaste se pot prelungi mult în viața adultă.

Pot ajunge să consume substanțe interzise

O cercetare recentă, publicată de revista Pediatrics, arată că relațiile de cuplu cu tensiune, toxice în care sunt implicați adolescenții au urmări mult mai grave și mai extinse decât s-a estimat. Potrivit experților de la Institutul de Psihologie al Universității Klagenfurt, din Austria, tinerii pot ajunge să consume substanțe interzise, uneori periclitându-și întregul viitor, sau manifestă germenii unor probleme de sănătate mintală care pot ajunge să-i afecteze și mult mai târziu, ca adulți. „Dacă un adolescent trece de la o relație toxică la alta, este probabil să se găsească în aceeași situație și în viitor”, punctează cercetătorul Antonio Piolanti, autorul studiului.

Predispoziție la depresii prelungite

Adolescenții angajați în relații de întâlnire toxice, marcate de control, pot fi expuși riscului pentru o varietate de probleme pe măsură ce intră la vârsta adultă. Piolanti și colegii săi au analizat 38 de studii efectuate între 2004 și 2022, care s-au concentrat pe efectele unei varietăți de manifestări de violență, inclusiv abuzul fizic, cibernetic și psihologic. Datele au relevat faptul că tinerii care au avut relații romantice toxice în timpul adolescenței au fost mai predispuși să înceapă să bea alcool în exces și să fumeze. De asemenea, s-a constatat că elementele depresiei generate de o astfel de relație se pot manifesta chiar și după mai bine de șase ani. „Manipularea psihologică poate fi subtilă, poate nedetectabilă de creierul adolescenților și foarte greu de înțeles, întrucât tinerii încearcă doar să se simtă bine în legătură cu relația”, punctează expertul Anisha Abraham, de la Children’s National Hospital, din Washington.

Mulți adolescenți sunt susceptibili în a repeta modele de relații de cuplu nesănătoase, potențial periculoase pentru sănătatea lor (studiu al Institutului de Psihologie al Universității Klagenfurt, Austria)