Main menu

header

de Dana Purgaru

Arnaud Regnier-Loilier, demograf în cadrul Institutului naţional de studii demografice (INED) şi specialist în problemele familiei, a încercat să afle dacă naşterea unui copil modifică repartizarea sarcinilor într-un cuplu. Concluziile sale sunt clare: naşterea unui copil accentuează dezechilibrul în repartizarea sarcinilor între bărbaţi şi femei.

Au fost studiate 2.000 de cupluri
Specialistul şi-a fundamentat studiul pe o anchetă internaţională care a cuprins peste 2.000 de cupluri din Franţa. Bărbaţi şi femei au fost invitaţi de două ori, în 2005 şi 2008, să-şi aprecieze participarea la şapte sarcini în familie: prepararea meselor, spălarea vaselor, cumpărarea de alimente, călcarea rufelor, aspirarea covoarelor, contabilitatea casei şi organizarea vieţii sociale a familiei. Dintre cuplurile intervievate, într-un sfert s-a născut un copil între cele două etape ale anchetei.

Femeile se implică mai mult
În cadrul primei etape a anchetei s-a constatat că femeile îşi asumă cea mai mare parte a sarcinilor casnice. Printre cele căsătorite, având între 20 şi 49 de ani, 80% se ocupă mereu sau cel mai des de călcat şi 70%, de pregătirea zilnică a mesei. Sarcina cel mai echilibrat distribuită în cadrul cuplului este administrarea vieţii sociale - invitaţii la prieteni, pregătirea concediilor, relaţiile cu familia - dar chiar şi aici femeile se implică mai mult decât bărbaţii.

Accentuează dezechilibrul repartizării sarcinilor
Trei ani după aceste prime rezultate, o a doua etapă de interviuri a urmărit să vadă dacă naşterea unui copil dădea peste cap regula jocului. Răspunsul este afirmativ, dar nu în sensul egalităţii. „Naşterea unui copil accentuează dezechilibrul repartizării sarcinilor între femei şi bărbaţi”, a declarat Regnier-Loilier în buletinul INED „Populaţie & Societate”.
Situaţia devine şi mai evidentă în cazul cuplurilor care aveau în prima etapă a studiului unul sau mai mulţi copii şi care au avut în cei trei ani dintre etape un altul. Inegalitatea se adânceşte la majoritatea sarcinilor casnice: pregătirea mesei, cumpărarea alimentelor, aspirarea covoarelor sau ţinerea situaţiei cheltuielilor casei. La cuplurile care n-au avut niciun copil în cei trei ani, pregătirea mesei nu s-a schimbat deloc. La cele care au avut un copil, dezechilibrul s-a mărit: proporţia femeilor care se ocupă de bucătărie a crescut de la 51% la 58% când copilul este primul din familie, de la 72% la 77% când are fraţi sau surori mai mari.

Mamele se îndepărtează de piaţa muncii
Aceste inegalităţi sunt legate de desprinderea profesională a femeilor. La naşterea unui copil, multe dintre ele se îndepărtează de piaţa muncii din dorinţa de a se bucura de un moment privilegiat, grija de a se conforma modelelor sociale sau din nevoia de mai mult timp pentru sarcini casnice. Dorită sau făcută de nevoie, această alegere le împinge din nou pe femei în rolul tradiţional de casnică şi accentuează dezechilibrul în interiorul cuplului. „Schimbarea situaţiei profesionale a femeii explică o bună parte a evoluţiei organizării casnice, subliniază demograful. Femeile şi-au încetat sau redus activitatea profesională şi şi-au asumat mai mult sarcinile zilnice (mese, spălat vase şi altele)”, a mai declarat Regnier-Loilier, referindu-se la rezultatele studiului.