de Elena Şerban

- La 29 septembrie 2010 s-au împlinit 361 de ani de la înfiinţarea primului oficiu de adrese şi întâlniri

Cât de uşor se pot găsi astăzi un apartament de închiriat, un cumpărător pentru un echipament devenit inutil, un loc de muncă şi, de ce nu, o întâlnire pentru sâmbătă seara! Există zeci de publicaţii cu pagini dedicate micii publicităţi, iar oferta internetului este, practic, infinită. Dar până la înfiinţarea unei agenţii care să pună la dispoziţie o gamă de astfel de servicii, în urmă cu trei secole şi jumătate, nu era la fel de uşor.

Întâia agenţie matrimonială din lume
În anul 1650, pe Strada Threadneedle, din Londra, Henry Robinson deschidea „Oficiul de adrese şi întâlniri”, o agenţie de mică publicitate. Ideea nu era nouă, o companie similară existând în Franţa încă din 1630. Chiar şi în spaţiul britanic, Samuel Hartlib propusese înfiinţarea unei asemenea direcţii, care să fie subordonată statului şi construită din bani publici. Noutatea introdusă de Robinson a fost aceea că, pe lângă serviciile oferite deja de ceilalţi, „oficiul” său îi dădea o mână de ajutor şi lui Cupidon, fiind, de fapt, prima agenţie matrimonială din lume.
Mai mult decât atât, Robinson a tipărit o broşură în care explica însă ce era „Oficiul de adrese şi întâlniri”: „Locul unde toţi oamenii, de orice rang şi orice calitate, pot primi îndrumare şi sfaturi despre cea mai ieftină şi mai rapidă cale de a obţine orice lucru legal şi-ar dori. Sau singura modalitate pentru cei săraci de a se angaja, iar pentru ceilalţi, care caută angajaţi, să evite sărăcia. Pentru înmulţirea comerţului, progresul navigaţiei şi stabilirea Londrei într-o condiţie mai îndestulătoare şi mai înfloritoare ca oricând, după cum este meritoriu deziderat şi va fi cu sârguinţă încercat de un binevoitor, Henry Robinson”. Din păcate, afacerea nu a funcţionat decât pentru câţiva ani.

Cine a fost Cupidon nr.1?
Henry Robinson (1604-1664) a fost comerciant şi scriitor, cea mai cunoscută lucrare a sa fiind „Libertatea conştiinţei” (1644), operă ce promova toleranţa religioasă. După terminarea studiilor a călătorit prin Europa continentală, iar toleranţa şi prosperitatea olandeze l-au marcat. Ca suporter al laturii independente a religiei a reuşit să intre în conflict cu o serie de oameni marcanţi ai vremii. A cochetat şi cu politica, în 1649 susţinând Parlamentul în dezbaterea „logodnei” (un subiect foarte delicat şi important al vremii, care a împărţit Anglia în două: susţinătorii fostului Rege Charles I şi cei ai reformistului Oliver Cromwell). În acelaşi an a fost numit în funcţii guvernamentale, supervizând vânzările domeniilor regale, iar în 1650 s-a ocupat de închirierea fermelor şi a devenit secretar al comisiilor accizelor. În ceea ce priveşte scriitura, a susţinut „liberul schimb al adevărului”, afirmând că „niciun om nu poate deţine un monopol natural asupra adevărului”. Mai mult, a adus argumente solide împotriva cenzurii şi a militat împotriva constrângerilor bisericii. A mai scris numeroase materiale pe tema comerţului şi economiei, reuşind să influenţeze statul, care a adoptat unele dintre reformele propuse de el. De asemenea, a făcut parte dintr-un grup ce s-a opus proceselor cu juriu.