Main menu

header

de Dana Purgaru

Se spune că sarea şi piperul unei relaţii sunt certurile şi împăcările, că acestea alungă monotonia dintr-un cuplu şi totodată îl cimentează. Există însă şi situaţii în care un conflict lasă urme adânci şi împăcările sunt extrem de grele, iar partenerii aşteaptă fiecare de la celălalt să facă primul pas. Psihologul Bogdan Vlădescu vă spune cum trebuie să procedaţi în acest caz pentru a avea mai multe şanse de reuşită.

Evaluaţi serios relaţia
Cel mai important, după o ceartă serioasă, este să faceţi o evaluare serioasă a relaţiei şi să apreciaţi dacă mai doriţi să o continuaţi. „Se întâmplă în multe cazuri ca, după un conflict, cei doi să se tot întoarcă în relaţie după ce s-au despărţit, pentru că simt că mai sunt lucruri de rezolvat, şi pe moment nu îşi dau seama că legătura lor nu mai are nicio şansă să fie durabilă”, ne-a spus specialistul.

Nu daţi vina pe celălalt
Dacă v-aţi hotărât să vă împăcaţi, e indicat să urmaţi sfaturile de mai jos:
- când vă împăcaţi discutaţi concret despre conflictul avut, nu îl reluaţi;
- asiguraţi-vă că aţi învăţat ceva din ceartă şi că fiecare a înţeles motivele de supărare ale celuilalt;
- fiecare trebuie să îşi ceară scuze pentru greşelile pe care le-a făcut într-un mod cât mai sincer. Orgoliul nu este indicat în acest moment;
- nu consideraţi că este numai vina celuilalt pentru ceea ce s-a întâmplat şi, chiar dacă veţi crede asta, nu aşteptaţi ca să facă primul pas celălalt. Într-o relaţie nu trebuie să fie loc de ambiţie şi de încăpăţânare.

Dovediţi-i că este o alegere bună
- Purtaţi-vă frumos cu partenerul de viaţă, pentru a-i dovedi că împăcarea a fost o alegere bună. Dar nu uitaţi că această atitudine trebuie menţinută nu numai în perioada imediat următoare „armistiţiului”;
- dovediţi-i că vreţi cu adevărat să îndreptaţi problemele dintre voi prin fapte concrete, nu doar prin vorbe;
- nu reluaţi cearta după ce v-aţi împăcat, la fel ca înainte. Fiecare trebuie să analizeze situaţia „la rece”, să discutaţi cu calm problemele şi să căutaţi rezolvări împreună, cu multă luciditate.