Main menu

header

  Aşa cum îi spune şi numele, acacia senegal este un arbore ce creşte în Africa, adeseori atingând o înălţime de maximum şase metri. Pomul are crengile ramificate, scoarţa sa fiind galbenă sau maro. Coloritul frunzelor este diversificat, de la cenuşiu la verde, ceea ce-l face ideal în peisagistică, mai ales că florile sale emană un miros foarte plăcut. Acacia este rezistent la temperaturi ridicate, nerezistând însă la îngheţ.

Distruge toxinele

  Din acacia senegal se obţine guma arabică, fiind folosită din cele mai vechi timpuri în alimentaţie, în medicina umană, dar şi în cea veterinară. Astăzi este un element important în diferite industrii, precum cele de băuturi, cosmetice şi textile. Totodată, lemnul de la acacia senegal este apreciat pentru calitatea sa, fiind utilizat pe post de combustibil, dar şi în construcţii. Fibrele conţinute de seminţele arbustului acţionează ca un burete în tractul digestiv. Distruge toxinele şi deşeurile, stimulând activitatea intestinelor. Activitatea acaciei este antimicrobiană, fiind cheia succesului pentru un aparat digestiv sănătos. De asemenea, studiile demonstrează că fibrele ajută la menţinerea unui organism sănătos, previn obezitatea şi detoxifiază. Seminţele de acacia, uscate şi conservate, se consumă ca orice legumă.

Controlează tensiunea arterială

  Când insulina este secretată prea rapid în timpul digestiei, aceasta poate determina creşterea tensiunii arteriale. Rolul fibrelor de senegal este acela de a încetini transformarea glucidelor în procesul digestiv, organismul menţinându-se la un nivel sănătos. Acestea intervin şi în absorbţia caloriilor din alimente şi în eliminarea rapidă a acestora prin materiile fecale. Acacia este ideal în dietă, deoarece este bogat în vitamine şi înlătură rapid senzaţia de foame.

Reglează nivelul zaharurilor

  Acacia senegal creşte nivelul colesterolului bun (HDL) şi îl scade pe cel al colesterolului rău (LDL). Aceste fibre au apă-
rut în viaţa americanilor ca o dietă-minune. Se ştie, în SUA, procentul persoanelor afectate de obezitate este de 60 la sută şi asta, în cea mai mare parte, din cauza alimentaţiei de tip fast-food. Totodată, fibrele acaciei senegal controlează nivelul zaharurilor din sânge, fiind un ajutor de preţ pentru diabetici. Mai mult, acacia mai are un rol extraordinar, şi anume acela de a distruge cheagurile de sânge.
Claudia Stan