de Raluca Grințescu

Petrolul (Oleum petrae), uleiul de piatră, petrolul lampant sau „gazul”, cum mai este denumit popular acest ingredient din adâncurile pământului, se obţine în urma distilării ţiţeiului. Acest produs, ridicat la rangul de remediu terapeutic, a fost recomandat iniţial de Samuel Hahneman, părintele homeopatiei, în tratarea cancerului de piele.

Oprește sângerările

Începând cu secolul al XX-lea, petrolul dublu rafinat a început să fie intens utilizat în tratarea multor boli: ciroză hepatică, hepatită cronică, ulcer gastroduodenal, diabet zaharat, parazitoze intestinale, colite, pancreatită, difterie, amigdalită, variolă, boli de piele (scabie), furunculoză şi răni. Prin satele româneşti, petrolul lampant se mai foloseşte şi astăzi ca remediu în oprirea sângerării, dezinfectării şi cicatrizării plăgilor. Naturistul Otto Englisch a utilizat pentru prima dată petrolul în amestec cu uleiuri volatile, pentru a-i potenţa efectul terapeutic. Astăzi, acest remediu are proprietăţi dezinfectante, cicatrizante, antioxidante, antitoxice, hipocolesterolemiante, vasodilatatoare şi antitumorale. Potrivit ultimelor cercetări, aceste proprietăţi rezultă, îndeosebi, din „stimularea metabolică şi imunitară realizată de reacţia elementelor structurale ale hidrocarburii cu anumite enzime din organism”.

Rețetă siberiană

La începutul secolului al XX-lea, vracii ruși din Siberia foloseau petrolul lampant, care pătrunde ușor în piele, pentru diverse metode de tratament. Ca să nu se irite pielea, petrolul se amestecă împreună cu ulei de floarea-soarelui nerafinat, în proporție 1:5. În amestec se încorporează pulbere din diferite semințe râșnite (în conformitate cu afecțiunea pacientului). De exemplu, pentru vindecarea bronșitei cronice, a amigdalitei, faringitei și a sinuzitei se prepară o pastă groasă, vâscoasă, din semințe de lămâi nu prea coapte, pisate și râșnite bine, amestecate cu petrol și cu ulei. Cu această pastă se fricționează zona organelor respiratorii - coșul pieptului, spatele, zona amigdalelor, sinusurile etc.

Pentru obținerea rezultatelor dorite, trebuie folosite semințe de plante din natură (măceș, măr pădureț, călin, pin, cătină, ienupăr, stejar, păducel, scoruș-de-munte etc.), mult mai bogate în microelemente și în metale rare decât plantele cultivate, din ce în ce mai sărace în elemente vitale. Explicația este simplă: fiecare plantă, în procesul de vegetație, absoarbe din pământ peste 50 de elemente, pe când agricultorii folosesc anual îngrășăminte cu cel mult cinci-șase elemente, și acelea obținute pe cale chimică, străine pentru organismele vii.

Duşmanul paraziţilor

În primul rând, petrolul nerafinat este considerat o armă redutabilă în combaterea paraziţilor. Pentru eliminarea păduchilor este utilizat în tamponări locale, urmate de împachetarea zonei afectate timp de 24 de ore. Tamponările nu se repetă mai des de 48 de ore, pentru că pielea se poate irita sau descuama, dar efectul este cert după două tamponări. Asupra podoabei capilare, un astfel de tratament are şi un efect întăritor şi regenerator, iar mirosul persistent de petrol dispare după două-trei spălări cu şampon. Petrolul face firul de păr mătăsos şi gros. Paraziţii intestinali, mai ales ascarizii şi oxiurii, se pot elimina prin administrarea unor foarte mici cantităţi de petrol dimineaţa, pe stomacul gol, timp de șapte zile, cu repetare după zece zile. Pentru că gustul este neplăcut, cele 20 de picături cu petrol pot fi administrate cu zahăr sau cu miere. Extern, petrolul nerafinat a mai fost utilizat în vechime în tratarea unor răni infectate greu de vindecat, ulceraţii ale pielii cu tendinţă de extindere sau pentru eliminarea micozelor de pe tălpile picioarelor. După unii utilizatori, chiar contemporani, administrarea zilnică a unei linguriţe cu petrol nerafinat în puţin lapte ar putea avea rezultate bune în caz de TBC pulmonar, mastoză chistică, fibrom uterin şi diabet în forme uşoare.

Efecte benefice în tuberculoză și probleme ale prostatei

Odinioară, cu petrol se prepara un săpun special, obţinut din spirt, petrol, ceară de albine și săpun obişnuit. În amigdalită, unii bolnavi beau gaz sau masau amigdalele cu degetele înmuiate în petrol, procedură care, de obicei, dădea rezultatele scontate. Efecte pozitive se spune că avea totuşi cura internă cu petrol în tuberculoză pulmonară şi în diabet. Există mărturii ale unor persoane vindecate de prostată datorită tratamentului intern cu petrol distilat. Produsul se ia în două etape, zilnic. Prima dată luați o lingură dimineaţa, înainte de masă, după care veți sta culcați pe partea dreaptă un sfert de oră, apoi pe stânga, tot un sfert de oră. Alternați astfel poziţiile culcat dreapta-stânga, din 15 în 15 minute, până la scurgerea unei ore. Seara luați o linguriţă. Pentru potenţarea tratamentului, se recomandă ca seara să puneți şi o cataplasmă cu argilă pe locul tumorii, care se va arunca ulterior, fiind încărcată cu toxine.

Citostatic natural

Unii cercetători susţin că petrolul dublu rafinat acţionează ca un citostatic natural, inhibând dezvoltarea celulelor canceroase. Se ia câte o linguriţă cu gaz dimineaţa, pe stomacul gol, timp de două ore nu se mănâncă nimic, după care, pe întreaga perioadă a zilei, se vor consuma doi litri de lichide, în special ceaiuri. Cura durează șase săptămâni, urmează o pauză de trei luni, după care se reia tratamentul zece zile. În timpul curei se vor evita cafeaua, alcoolul, tutunul şi se vor administra doar medicamentele strict recomandate medical. Pot să apară reacţii adverse ca: ameţeli, greţuri, dureri articulare, musculare, somnolenţă, apatie, astenie, diaree sau intensificări ale unor afecţiuni mai vechi. Sunt reacţii normale. Oprirea tratamentului poate produce accelerări ale bolii. Când apare senzaţia de foame, ca urmare a administrării petrolului, organismul se reface, semn că tratamentul dă rezultate. În stadiile III şi IV ale dezvoltării neoplazice, tratamentul va cuprinde două linguriţe cu petrol, una dimineaţa şi una seara. Sunt citate cazuri de vindecare a cancerului terminal sau a parezei faciale, a ulcerului duodenal cu hemoragie generalizată, a tumorilor esofagiene.

Naftalanul, un gaz mai special

Naftalanoterapia este tratamentul afecţiunilor cu ajutorul petrolului naftalan (originar din regiunea Naftalan din Azerbaidjan), atât în formă naturală, cât şi în componenţa unor preparate. Naftalanul este un amestec de petrol naftalan cu parafină solidă (cerezină) şi petrolat. Acest amestec se mai numeşte alifie naftalană. Exercită asupra pielii şi mucoaselor o acţiune emolientă, resorbantă, dezinfectantă, bactericidă, bacteriostatică, cicatrizantă, antialergică şi calmantă. Băile de petrol naftalan sunt indicate în: psoriazis, eczemă cronică, neurodermită, prurigo, urticarie, lichen simplu, sclerodermie, ihtioză. După baie, resturile de petrol naftalan se îndepărtează de pe corp cu ajutorul unor cuţite de lemn speciale, apoi se şterge pielea, şi abia în final se face duş. Băile de petrol de la Naftalan sunt vizitate anual de mii de turişti. Ei spun că efectele sunt miraculoase. Petrolul de la Naftalan conţine aproximativ 50% naftalină, substanţă folosită la combaterea moliilor, dar şi pentru tratarea psoriazisului.

Rezolvă dereglările endocrine

Pentru contracţii musculare, stări depresive, dereglări endocrine, astm bronşic, tahicardie, afecţiuni ale sistemului nervos central cu leziuni organice, după chimioterapie antitumorală, medicina populară recomandă maceratul cu petrol lampant. Un borcan învelit în hârtie neagră se umple cu nuci verzi tăiate mărunt, peste care se toarnă petrol lampant şi se lasă 14 zile la rece. Se consumă vreme de șapte zile câte o picătură amestecată cu o linguriţă cu miere de albine. După o pauză de două săptămâni, cura se repetă. A treia cură se face după o pauză de șase luni. Nu se recomandă mai mult de trei cure pe an. Doza este dată pentru persoanele cu greutatea de 60-70 kg. Maceratul se bea pe nemâncate. După administrare nu se mănâncă nimic două ore, timp în care bolnavul trebuie să stea relaxat. Nucile şi cojile verzi nu se aruncă, se dau prin maşina de tocat şi se folosesc pentru comprese (de exemplu, pentru varice), amestecate cu argilă.

Împachetările cu parafină intensifică metabolismul

Parafina este un alt produs rezultat din prelucrarea petrolului. Se întrebuinţează sub formă de măşti, comprese, pansamente, care se aplică pe pielea feţei, a gâtului, capului şi corpului. Parafina nu este toxică, dar, în cazuri izolate, ea poate provoca iritaţii ale pielii dacă are şi impurităţi. Nu râncezeşte. Parafina îşi diminuează volumul prin răcire, devine elastică şi exercită o uşoară compresie asupra ţesuturilor. Parafinoterapia este des întâlnită în staţiunile balneare. Se aplică fierbinte, pe măsură ce se răceşte formează între piele şi peliculă un strat subţire de gaz. Căldura se difuzează adânc în ţesuturi, circulaţia sângelui se accelerează. Are loc dilatarea capilarelor, provocând înroşirea pielii. Totodată, la nivelul organelor şi al ţesuturilor, se intensifică metabolismul local, se accelerează eliminarea toxinelor. În scop terapeutic, se foloseşte parafina medicinală albă, purificată, cu temperatura de topire 42-46 de grade Celsius. Bolile în care e recomandată: plăci vechi de psoriazis, alopecie, sclerodermie, acnee, coşuri, iar în cosmetică e utilă în tratarea bărbiei duble, acneei, tenului ofilit, pielii uscate, descuamării pielii de pe membre.

Tratamentul cu ozocherită pentru dermatoze

Ozocherita (ceara munţilor) este un mineral din grupa bitumurilor petroliere, se prezintă sub forma unei mase ceroase, de culoare maro închis sau negru, şi conţine aproximativ 85% bioxid de carbon, circa 14% oxigen, parafină, uleiuri minerale, răşini şi alte substanţe. Ozocherita este o ceară minerală solubilă în benzină, terebentină, cherosen şi se combină cu uleiuri vegetale, minerale şi parafină. Se poate folosi la prepararea alifiilor, dar şi ca agent termic. În practica medicală, se utilizează ozocherita deshidratată standard. Se aplică pe piele, căldura transmiţându-se lent spre straturile inferioare ale dermei. Chiar şi la temperaturi mai ridicate, nu provoacă arsuri. Ozocherita se foloseşte în tratarea dermatozelor însoţite de infiltrare, lichefiere şi hipercheratoză. E un tratament cu efect curativ puternic, cost redus şi uşor de administrat. Folosirea ozocheritei este contraindicată în stadii acute şi subacute ale dermatozelor, în caz de apariţie a noi formaţiuni maligne, în afecţiuni ale sângelui şi în dereglări decompensate ale activităţii sistemului cardiovascular.

Efectul terapeutic creşte dacă în petrolul consumat se macerează plante medicinale recomandate pentru afecţiunile tratate. Ceaiurile băute în perioada curei cu petrol trebuie să fie sudorifice, depurative, diuretice, laxative, capabile să ajute la eliminarea toxinelor din organism

E bine să evite ingerarea de petrol persoanele cu afecţiuni ale sistemului digestiv (colită, ulcer), deoarece produsul respectiv atacă flora intestinală. Se poate înlocui cu laptele de argilă, luat de trei ori pe zi (o linguriţă dizolvată în 200 ml apă şi ţinută opt ore la macerat)

Adjuvant în durerile de şale

• Pentru infecţiile sub unghii, cu puroi: se pune într-un păhărel sau într-un borcănel petrol lampant. Se ţine degetul de câteva ori pe zi în soluţia respectivă. Dacă infecţia e la picior, se pune cu o pipetă sub unghie. În două-trei ore se retrage puroiul. Se lasă să se usuce bine, fără să se bandajeze;
• Pentru tratarea circulaţiei periferice slabe: într-un pahar cu apă se pun o linguriţă cu oţet de mere şi două linguriţe cu miere de albine, o jumătate cub de drojdie sau o linguriţă cu drojdie uscată. Se amestecă şi se bea dimineaţa;
• Pentru dureri de oase: se unge bine toată zona dureroasă cu petrol lampant, apoi se înveleşte într-o blană sau o bundiţă de miel. Se lasă peste noapte. Se repetă procedeul o săptămână, şi durerile vor ceda;
• Pentru dureri de şale: se dă prin răzătoarea mică sfeclă roşie, se scurge sucul şi se amestecă împreună cu gaz, în proporţie de 2:1. În acest amestec se înmoaie un tifon, se pune pe locul bolnav, se acoperă cu celofan şi se leagă cu un bandaj cald. Se ţine astfel cât mai mult, schimbându-se de trei-patru ori pe zi. Altă metodă: peste un pahar cu albine moarte se toarnă rachiu şi se lasă șase zile la întuneric. Se unge regiunea lombară cu grăsime animală. Se înmoaie o bucată de pânză de in în maceratul de albine şi se pune pe regiunea lombară, apoi se înfăşoară cu un material mai dur, iar deasupra se pune un brâu de lână;
• Pentru bolile picioarelor: se face masaj cu tinctură de castane tocate şi macerate timp de 24 de ore în alcool de 70 de grade, şi apoi macerate încă 14 zile în petrol lampant.

Măşti de frumuseţe

Masca de parafină este procedura utilizată în cosmetică, al cărei efect terapeutic constă în aplicarea parafinei peste preparate naturiste, ajutând ca principiile active ale acestora să ajungă în profunzimea pielii. Parafina blochează accesul aerului la piele, iar sub mască, temperatura creşte cu 2 grade Celsius. Astfel, se înmoaie stratul cornos, se deschid porii, pielea se eliberează de toxine, îmbunătăţindu-se respiraţia tisulară. Parafina se amestecă bine cu ceară de albine şi cu ulei de măsline. Procedurile durează 30-60 de minute şi se efectuează o dată la două zile sau zilnic, pe pielea perfect uscată. O cură include 12-20 de proceduri, care trebuie urmate de odihnă, timp de 30-40 de minute. Parafinoterapia are şi contraindicaţii: procese inflamatoare acute, arsuri solare, leziuni ulterioare epilării, afecţiuni purulente ale tenului, eczeme, rozacee, diverse tumori, tuberculoză, hipertensiune. Se poate aplica prin mai multe metode: baia de parafină, cataplasma, stratificarea pe piele.